Connect with us

FOTBAL

A început Liga 1 de fotbal. Vezi ce au făcut sălăjenii angrenaţi în primul eşalon

Dintre cei trei sălăjeni ce activează la echipe din Liga 1, în prima etapă, Gabriel Vaşvari a fost integralist în meciul cu CSU Craiova, iar Vlad Morar a jucat 23 de minute pentru UTA. Portarul Rareş Pop a fost rezervă în partida jucată de Chindia în deplasare la Poli Iaşi


După o pauză de nici trei săptămâni, Liga 1 a pornit la drum  cu ediţia 2020 – 2021, campionat în care s-a mărit numărul de echipe de la 14 la 16.

Debutul noului sezon i-a adus la treabă pe jucătorii sălăjeni ce evoluează la acest nivel. Şi numărul fotbaliştilor din Sălaj care joacă în prima ligă din această vară s-a mărit, după ce zilele trecute, la Chindia Târgovişte a ajuns portarul Rareş Pop.

În prima etapă ce a avut loc la finalul săptămânii trecute, doi jucători sălăjeni au fost în teren, este vorba de Gabriel Vaşvari şi Vlad Morar, în timp ce Rareş Pop a fost rezervă în partida pierdută cu 1 – 0 de Chindia Târgovişte, în deplasare la Poli Iaşi.

Constant în fiecare sezon în care a bifat de fiecare dată peste 35 de meciuri, Gabriel Vaşvari a fost integralist în meciul dintre Sepsi şi CSU Craiova. Echipa sa a debutat cu stângul în noul campionat şi pierdut în ultimele două minute.

Şi Vlad Morar a debutat pentru UTA Arad încă din prima etapă. Jucătorul originar din comuna Crişeni a fost rezervă în meciul cu Viitorul Constanţa, însă a intrat în minutul 67, în locul lui Ioan Hora. Nou-promovata UTA a avut un debut bun în primul eşalon şi a scos un rezultat de egalitate, scor 1 – 1, tocmai pe terenul echipei lui Gică Hagi.

În prima etapă au mai fost angrenaţi alţi doi sălăjeni, Ioan Onicaş şi Tunyogi Ferencz.

Ioan Onicaş a fost observator de arbitri la chiar primul joc al sezonului, confruntarea dintre FC Argeş şi FC Botoşani, iar arbitrul Tunyogi Ferencz a oficiat la partida dintre Viitorul Constanţa şi UTA Arad.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL