Connect with us

Sporturi

Campionatul de Viteză pe Traseu Montan debutează pe Meseş!


La finalul săptămânii va avea loc prima etapă din Campionatul ACR de Viteză pe Traseu Montan, iar la start se va afla şi campionul nostru, Szabo Robert


Chiar dacă pandemia de coronavirus a dat peste cap competiţiile sportive, în cele din urmă, Campionatul de Rally Sprint şi-a consumat deja două etape, ambele fiind câştigate de sălăjeanul Szabo Robert, cel care este şi campionul en-titre.

Chiar dacă în acest an va fi diferit, la finele săptămânii va debuta şi Campionatul VTM. Prima etapă nu va avea loc precum în mod obişnuit la Luna Şes şi în acest an, campionatul de Viteză pe Traseu Montan va debuta cu etapa de la Meseş.

Evenimentul va fi organizat de Clubul Sportiv Rider’s Satu Mare, în colaborare cu ACR Sălaj şi Primăria comunei Treznea şi va avea loc sâmbătă, 22 august.

La ora 8.00 se va închide circulaţia pe traseul Vârful Meseş, spre Treznea, urmând ca începând cu ora 10.30, piloţi să pornească motoarele pentru recunoaşterea traseului.

De la ora 12.00 încep antrenamentele, pentru ca de la ora 13.30 să debuteze prima manşă de concurs. Vor avea loc două manşe de concurs, iar de la ora 17.00 este programată festivitatea de premiere, urmând ca de la ora 18.00 să se redeschidă circulaţia.

Să spunem că la acest concurs se pot înscrie atât piloţi debutanţi, cât şi avansaţi, competiţia fiind deschisă doar pentru maşinile pregătite pentru curse.  Mai multe informaţii se pot obţine la numărul de telefon 0744 – 792.297.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Sporturi