Connect with us

Ştiri din Sălaj

Rezultatele finale și rata de promovare a examenului de titularizare în Sălaj


 Rata de promovare a concursului național de titularizare – sesiunea 2020 în județul Sălaj după soluționarea contestațiilor este de 62, 59%


În urma reevaluării lucrărilor contestate la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, rata de promovare a crescut la 62,59%, cu 1,06% față de cea inițială (61,53 %) și peste rata de promovare la nivel național (60,76%). În 2019, după soluționarea contestațiilor, rata de
promovare a fost de 41,67 %.

Anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse a fost de 53. În cazul a 52 de contestații, notele au fost modificate astfel: pentru 41 de lucrări contestate, notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 11 lucrări notele inițiale au fost micșorate.

Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: 2 candidați au obținut nota 10, 234 de candidați au obținut note între 7 și 9,99, iar 96 de candidați au obținut note între 6, 99- 5, restul obținând note sub 5.

Pentru absolvenții din promoția curentă, totalul notelor peste 7 s- a păstrat la 42 după rezolvarea contestațiilor, mai exact 55,26 %.

Reamintim că în centrele de evaluare au fost notate 377 de lucrări, întrucât din totalul de 460 de candidați înscriși, 51 de candidați au fost absenți, iar 32 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei. Nu au fost lucrări anulate și nici candidați eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către inspectoratul școlar, în perioada 12 – 14 august.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj