Connect with us

FOTBAL

Debutul în noul sezon, amânat. SCM Zalău dispută primul joc oficial peste două săptămâni


Programată iniţial pe 11 august, faza I a Cupei României va avea loc pe 25 august, când în competiţie va intra şi gruparea zălăuană


SCM Zalău a intrat în a şasea săptămână de pregătire de la reunirea lotului, perioadă în care a pus accentul pe partea fizică şi mai puţin pe cea tehnico-tactică, în condiţiile în care abia vineri a disputant primul joc de verificare.

Formaţia antrenată de Marius Paşca a efectuat deja şi cantonamentul, pe plan local, iar acum jucătorii aşteaptă să joace cât mai multe amicale. Două partide de verificare vor avea loc chiar în această săptămână,  cu Unirea Dej şi Universitatea Cluj, iar până la începerea campionatului, conducerea mai speră să programeze şi alte jocuri.

Iniţial, primul meci oficial urma să aibă loc pe 11 august, în faza I a Cupei României, dar debutul acestei competiţii a fost amânat pentru 25 august. Încă din primul tur va intra în Cupă SCM Zalău, asta deoarece a fost ultima clasată în campionatul trecut al Ligii a III-a. Tot în primul tur mai intră cele 42 de câştigătoare ale fazelor judeţene a Cupei României, dar şi alte 33 de echipe din Liga a III-a.

Tot în săptămâna respectivă, SCM Zalău urmează să debuteze şi în noul campionat, prima etapă fiind programată pe 29 august. Până atunci, FRF va întocmi cele 5 serii, care ar urma să aibă în componenţă câte 18 echipe.

Totuşi, preşedintele FRF Răzvan Burleanu a precizat că startul campionatului Ligii a III-a poate fi amânat, în funcţie de cum evoluează pandemia de coronavirus.

“Referitor la debutul Ligii a 2-a, respectiv Ligii a 3-a, vorbim de 29 august. În același timp, la nivel de Comitet Executiv am stabilit că în fiecare săptămână vom analiza evoluția pandemiei, astfel încât să fim în măsură să susținem sau nu amânarea acestui debut de campionat la nivelul Ligii a 2-a și respectiv Ligii a 3-a”, a spus Răzvan Burleanu.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL