Connect with us

FOTBAL

George Zima: “Avem mare încredere înaintea meciului de baraj”


Tânărul tehnician mizează pe pregătirea fizică a jucătorilor săi dar și pe dorința lor de a face pasul într-o ligă superioară


Fotbalul șimleuan poate reveni într-o ligă superioară la 10 ani distanță, prin Sportul Șimleu, care duminică, de la ora 17.30, la Satu Mare, întâlnește Progresul Șomcuta Mare, în barajul pentru Liga a III-a.

Campioana județului Maramureș are în lot jucători cu experiență, dar și Sportul Șimleu are ”armele” ei cu care speră să iasă învingătoare.

George Zima, tânărul antrenor al Șimleului mizează pe pregătirea fizică a elevilor săi, dar și pe dorința lor de a face pasul într-o ligă superioară.

“Ne-am antrenat bine şi avem mare încredere înaintea acestui baraj.De joi am intrat în cantonament pe plan local, iar de sâmbătă vom pleca la Satu Mare. Ne dorim  foarte mult să promovăm şi atunci încercăm să facem totul cât mai profesionist. Întâlnim un adversar cu experienţă, au calitate individuală care ne poate pune probleme, dar noi din punct de vedere fizic suntem foarte bine pregătiţi. Consider că avem şanse mari să promovăm, dar îmi place să spuncă avem şanse egale, pentru că este un joc de fotbal şi se poate întâmpla orice”, ne-a declarat George Zima.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL