Connect with us

FOTBAL

Cetatea Almaşu îşi doreşte să revină în Liga a IV-a


Echipa condusă de Cristian Ignat îşi propune să-şi formeze un lot competitiv pentru noul sezon, unul în care şi-ar dori să se lupte pentru promovare, mai ales că lucrările de modernizare a Bazei Sportive din Almaşu se apropie de final şi va fi una dintre cele mai moderne baze din judeţe cu condiţii de Liga a III-a


Cetatea Almaşu este una dintre echipele de tradiţie din judeţul Sălaj. Actuala echipă de fotbal a comunei este continuarea fostei formaţii Rabexim care ani la rând a evoluat în Liga a IV-a. După disparţiei celor de la Rabexim, în sezonul 2011 – 2012 a luat fiinţă Cetatea, la iniţiativa lui Cristian Ignat.

Timp de două sezoane avea să evolueze la nivelul celui de-al patrulea eşalon noua echipă din Almaşu, după care la finalul sezonului 2012 – 2013, echipa a luat pauză şi a revenit în sezonul 2014 – 2015, în Liga a V-a, eşalon în care evoluează şi în prezent.

De-a lungul anilor, echipa din Almaşu a reuşit clasări notabile în Liga a IV-a, dar cea mai bună performanţă a echipei datează din sezonul 2009 – 2010, atunci când reuşea să se califice în finala Cupei României. Atunci, echipa din Almaşu a pierdut dramatic în finală, scor 2 – 3, cu un gol încasat în ultimele minute cu AS Nuşfalău.

Ultimii ani de activitate au fost dificili pentru Cetatea Almaşu, mai ales în ultimele două sezoane, când echipa a fost nevoită să dispute meciurile de acasă… departe de casă. Astfel, Cetatea găzduia meciuri la Zimbor, sau mai nou, la… Izvorul Crişului, judeţul Cluj. Asta, după ce terenul de fotbal din Sfăraş a fost grav afectat de inundaţii în ultimii doi ani.

În prezent se lucrează atât la Baza Sportivă din Almaşu care va fi una modernă cu tribună, vestiare şi un teren gata să găzduiască meciuri de Liga a III-a.

Lucrările ar putea fi finalizate până anul viitor, astfel ca din sezonul 2021 – 2022, Cetatea Almaşu să evolueze acasă.

„Am înfiinţat echipa pentru comunitatea locală şi din păcate de trei ani suntem nevoiţi să jucăm în altă parte. În prezent, se efectuează lucrări la Baza Sportivă de la Almaşu şi după ce vor fi finalizate, ne-am dori să jucăm în cel de-al patrulea eşalon. Baza de la Almaşu va fi una modernă cu vestiare şi tribune şi lucrările se apropie de finalizare. În luna august va fi însămânţat gazonul. Din sezonul viitor am putea reveni acasă şi să evoluăm în centrul comunal”, ne-a declarat Cristian Ignat, antrenorul de la Cetatea Almaşu.

Se efectuează lucrări şi la terenul de fotbal din Sfăraş, acolo unde speră Cetatea să evolueze meciurile de pe teren propriu în sezonul care ar trebui să înceapă în luna august. Totodată, pentru noul sezon, echipa îşi propune să atace promovarea în Liga a IV-a.

În cazul în care lucrările nu vor fi finalizate la timp, Cetatea Almaşu ar putea evolua tot la Izvorul Crişului, dacă şi echipele cu care va fi în serie vor fi de acord cu acest aspect.

„Am jucat la Izvorul Crişului pentru că au o bază sportivă foarte bună acolo, cu toate condiţiile. Am discutat cu cei de la AJF Sălaj, dar şi cu echipele şi toată lumea a fost de acord. În plus, distanţa de la terenul din Sfăraş şi până la Izvorul Crişului este de doar 6 km. Lucrăm şi la terenul din Sfăraş, urmează să-l cilindrăm şi sperăm să jucăm acolo în noul sezon. Dacă nu se va putea, atunci, probabil vom juca tot la Izvorul Crişului”, spune Cristi Ignat.

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 29 iulie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL