Connect with us

FOTBAL

ACS Bănişor-Peceiu a câştigat Seria Vest, la primul sezon în Liga a V-a!


Gruparea condusă de Cristian Jula şi Medan Cozac era pe locul 1în momentul întreruperii campionatului şi a beneficia de decizia AJF Sălaj de a îngheţa campionatul, astfel că a devenit câştigătoarea Seriei Vest şi acum se gândeşte la Liga a IV-a


ACS Bănişor-Peceiu este o echipă apărută recent în peisajul fotbalului sălăjean şi sezonul 2020 – 2021 a fost primul în care gruparea condusă de Cristian Jula şi Medan Cozac a participat în competiţiile oficiale organizate de AJF Sălaj. Echipa din Peceiu a făcut parte din Seria Vest a Ligii a V-a şi chiar dacă este o formaţie nou-înfiinţată, în lot se regăsesc jucători experimentaţi şi care evoluează de mai mulţi ani împreună.

Acest aspect a contribuit şi la performanţele echipei care a fost mereu în peisajul primelor locuri din Seria Vest. Din etapa a X-a, ACS Bănişor-Peceiu s-a “cocoţat” pe locul 1 şi acolo a rămas până în momentul întreruperii campionatului.

Deşi s-a dorit reluarea campionatului din punctul din care a fost întrerupt, dar situaţia actuală nu a mai permis acest lucru, astfel că în urma unei şedinţe a Comitetului Executiv de la AJF Sălaj s-a optat pentru îngheţarea campionatului din Liga a V-a şi desemnarea câştigătoarelor.

De această decizie a beneficiat ACS Bănişor-Peceiu care a fost astfel desemnată câştigătoarea Seriei Vest, această performanţă fiind reuşită la primul sezon.

“Suntem jucători experimentaţi şi evoluăm de mulţi ani împreună, atât pe teren mare, cât şi în Campionatul de Minifotbal. Suntem ca şi o familie şi asta cu siguranţă a contribuit la acest succes”, ne-a declarat Medan Cozac, delegatul echipei.

Din acest an, echipa are promisiunea autorităţilor locale că va primi sponsorizare, iar visul echipei din Peceiu este să evolueze în Liga a IV-a. Însă, cheltuielile sunt mai mari în acel eşalon, mai ales că este nevoie şi de o echipă de juniori.

“Deocamdată nu ştim nimic. Ne dorim în Liga a IV-a şi ne-am depus actele necesare pentru a putea beneficia de finanţare de la Primărie. Ne-au promis finanţare şi urmează să facem şi noi calcule, mai ales că în Liga a IV-a sunt câteva cheltuieli suplimentare şi trebuie să vedem dacă ne descurcăm. Noi, seniorii ne-am descurca cumva, dar trebuie să găsim soluţii şi pentru eventuala echipă de juniori”, ne-a spus Medan Cozac.

Mai sunt detalii de pus la punct, cert este faptul că indiferent de liga în care va participa, conducerea echipei rămâne neschimbată, astfel că Medan Cozac va fi în continuare delegatul echipei, în timp ce Cristian Jula va fi antrenor.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL