



Eveniment rutier grav petrecut azi noapte în comuna Bălan şi care a fost provocat de un adolescent de doar 16 ani
Azi noapte, pe raza comunei Bălan, un puşti de doar 16 ani a vrut să îşi arate vitejia unei prietene. A luat-o în maşină şi împreună au plecat să facă o plimbare prin comună.
La un moment dat, însă, lipsa de experienţă la volan şi-a făcut prezenţa. Astfel, într-o curbă, maşina condusă de minor a părăsit carosabilul şi s-a oprit într-un cap de pod.
Dacă şoferul de ocazie a scăpat ieftin, fata de 14 ani aflată în dreapta şoferului a suferit răni multiple.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de intervenţie de la pompieri, ambulanţă şi poliţie.
“Un adolescent de 16 ani, din comuna Bălan, a ieșit în noaptea de vineri spre sâmbătă cu mașina la plimbare și a intrat într-un cap de pod. O pasageră de 14 ani a fost rănită. Din cercetări s-a stabilit că adolescentul conducea mașina prin localitatea Bălan, iar într-o curbă nu a adaptat viteza de deplasare, a pierdut controlul direcției și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului a rezultat rănirea pasagerei de pe locul din dreapta față, o adolescentă de 14 ani”, a precizat Maria Cristea – purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.
Verificările efectuate de polițiști sălăjeni au stabilit că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. A fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă pentru administrarea întregului probatoriu.
