Connect with us

HANDBAL

Cheile Grădiştei, a doua casă pentru HC Zalău. Echipa lui Tadici urcă din nou la munte


De la începutul săptămânii viitoare, formaţia sălăjeană va pleca în cantonament, tot la Cheile Grădiştei – a doua casă a echipei zălăuane în perioada de pregătire


Pentru HC Zalău, pregătirea propriu-zisă pentru noul sezon a început din această săptămână. Tadici a programat o săptămână de pregătire şi în finalul lunii iunie, pentru ca jucătoarele să îşi reintre în tonus, după care jucătoarele au avut din nou liber, timp de 10 zile.

Fetele de la HC Zalău au efectuat marţi vizita medicală şi  deja s-au antrenat pe Stadionul Municipal. În aceste zile pregătirea va avea loc tot pe plan local, urmând ca de săptămâna viitoare să se plece în cantonament. Locaţia aleasă este tot aceeaşi ca şi în anii trecuţi – Cheile Grădiştei – acolo unde jucătoarele se pregătesc atât în perioada de vară, cât şi iarna.

Va fi un cantonament de cel puţin 7 zile pentru gruparea de sub Meseş, unde se va pune accentul pe partea fizică, însă tot la Cheile Grădiştei vor avea loc şi primele jocuri de verificare.

SCM Rm. Vâlcea, Gloria Buzău şi Dunărea Brăila se află  în această perioadă tot la Cheile Grădişeti, astfel că cele patru grupări îşi vor programa jocuri amicale.

“La începutul săptămânii viitoare vom pleca în cantonament la Cheile Grădiştei. Vom vedea câte zile vom sta, fiindcă vom revizui tot ce ţine de deplasări şi cheltuieli”, a precizat Gheorghe Tadici.

Luna august va fi dedicată turneelor de pregătire, iar HC Zalău va susţine cel puţin 12 partide până la primul joc oficial cu Minaur Baia Mare, care va avea loc pe 27 august.  Cu campioana SCM Rm. Vâlcea, HC Zalău se va duela la turneele de la Craiova, Vâlcea şi la cel din Ungaria, care va fi organizat de Kisvardai. Din păcate, e posibil ca turneul din Ungaria să nu o aibă la start pe  formația sălăjeană.

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 15 iulie. 

 

 

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL