Connect with us

HANDBAL

Brăila, a doua casă pentru zălăuanca Alina Czeczi

Handbalista din Zalău continuă la Dunărea şi va începe al optulea sezon la Brăila, formaţie la care joacă din 2013 şi unde este o jucătoare de bază. Dacă în stagiunea 2018 – 2019 a fost golghetera Ligii Naţionale, zălăuanca a fost a treia marcatoare a echipei în sezonul trecut, care s-a încheiat brusc după pandemia de coronavirus


Alina Czeczi a rămas singura handbalistă din Sălaj care mai joacă în Liga Naţională şi o face foarte bine. Plecată de la HC Zalău în 2013, jucătoarea a găsit calea spre succes la Dunărea Brăila, grupare la care va evolua şi în stagiunea următoare.

Zălăuanca mai are contract cu gruparea de la Dunăre până în vara anului 2021 şi va începe al optulea sezon consecutiv la Brăila, oraş pe care jucătoarea îl consideră ca şi a doua casă.

“Mă bucur că voi juca şi din sezonul următor la Brăila. Va fi al optulea sezon la această echipă, unde mă simt foarte bine. Pentru sezonul următor s-au făcut câteva transferuri importante care sper să ne ajute pentru a îndeplin obiectivul care îl vom avea. Chiar pot să spun că Brăila este a doua casă, fiindcă voi începe aici al optulea an”.

Alina Czeczi

La Dunărea Brăila, jucătoarea originară din Zalău a cucerit o medalie de argint în 2017 şi o medalie de bronz în 2014, dar o altă realizare în plan personal a fost câştigarea titlului de cea mai bună marcatoare din Liga Naţională, în sezonul 2018 – 2019, când a marcat 180 de goluri.

Şi în sezonul 2019 – 2020, extrema stânga a ieşit în evidenţă, astfel că a fost a treia marcatoare a echipei, cu 65 de goluri. Însă, campionatul trecut s-a terminat mult mai repede, iar sezonul a fost îngheţat de FRH, ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Dunărea Brăila era pe locul 5 în Liga Naţională, dar în campionatul următor îşi propune o clasare şi mai bună astfel încât să revină în competiţiile europene.

“Nu este foarte important câte goluri am marcat eu. Important să îmi ajut echipa. Chiar dacă marchez unul, două sau 10 goluri, pentru mine este important să câştige echipa. Până la urmă, am câştigat titlul de golgheteră în sezonul 2018 – 2019 şi mi-am îndeplinit un vis”, ne-a declarat Alina Czeczi.

Tot de la Dunărea Brăila, Alina Czeczi a fost convocată la Naţională, iar anul trecut a făcut parte din lotul României la Trofeul Carpaţi. Chiar dacă are 30 de ani, zălăuanca încă mai speră să ajungă să îmbrace tricoul naţionalei.

“Nu se ştie niciodată ce va fi şi mergem înainte. Dacă voi avea în continuare evoluţii bune mai pot ajunge la Naţională. Important să îmi fac treaba la echipa de club, de unde sunt plătită”, a precizat Alina Czeczi.

Deja Dunărea Brăila a început pregătirile pentru sezonul următor, iar de săptămâna trecută echipa antrenată de Neven Hrupec se antrenază la stadion.

“Avem nevoie de o pregătire bună, fiindcă va fi un sezon interesant. S-au făcut transferuri interesante şi la celelalte echipe  şi cred că va fi un campionat mult mai puternic faţă de anii trecuţi. Ne este foarte dor de handbal, de atmosferă, de competiţie. Sper să trecem cu bine peste această perioadă şi să-i avem alături şi pe fani, nu doar să jucăm cu sălile goale. Este altfel să ai avânt de la suporteri mai ales când joci acasă”, a mai spus jucătoarea.

În cariera sa, Alina Czeczi a mai jucat la HC Zalău, iar pentru o scurtă perioadă în 2016 a fost şi la Măgura Cisnădie.

Sursa foto: facebook Alina Czeczi

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL