Connect with us

FOTBAL

FOTO. Juniorii de la Viitorul Zalău au revenit la antrenamente


Începând cu data de 2 iulie, clubul zălăuan a sunat adunarea, iar după o pauză de aproape patru luni s-au organizat din nou antrenamente, cu respectarea cerinţelor impuse de autorităţi


Odată ce autorităţile au mai relaxat din măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu coronavirus, mai multe echipe şi-au putut relua activitatea. Deocamdată, la nivelul de copii şi juniori, dar şi la nivelul echipelor de seniori ce activează în ligile judeţene pot avea loc doar antrenamente, în grupuri demaxim 10 jucători.

Respectând aceste cerinţe şi Viitorul Zalău a sunat adunarea, iar după mai bine de patru luni, juniorii din cadrul clubului au revenit la antrenamente. Primele şedinţe de pregătire au avut loc săptămâna trecută, iar la stadion au revenit toate grupele, însă la ore diferite şi respectând cerinţele impuse de autorităţi, în ce priveşte distanţarea şi normele sanitare de protecţie.

Deşi a fost o pauză îndelungată, Baza Sportivă “Viitorul” Zalău a fost întreţinută “ca la carte” în această perioadă, iar gazonul arată impecabil, astfel că juniorii s-au putut bucura din nou de plăcerea de a se antrena şi a lucra cu mingea.

“A fost o pauză lungă, dar copiii au revenit cu plăcere la antrenamente. Respectăm aceste măsuri impuse de autorităţi şi ne antrenăm în grupuri mai mici. Copii şi-ar dori să joace din nou, pentru că la nivelul lor este cel mai important jocul. Sperăm ca lucrurile să revină la normalitate în perioada următoare şi să putem disputa şi meciuri de verificare”, a spus Daniel Sabou, membru fondator al clubului CS Viitorul Zalău.

În condiţiile în care competiţiile de juniori au fost îngheţate în primăvară, sunt grupe de copii care în acest an nu au apucat să joace niciun meci oficial, deoarece campionatele judeţen urmau să se reia după data de 15 martie.

Acum toate grupele se pregătesc pentru startul sezonului următor, prevăzut pentru luna septembrie. În sezonul trecut, CS Viitorul Zalău a activat la juniori D şi E în campionatele de juniori organizate de AJF Sălaj. Dacă la juniori D a fost pe locul secund în momemtul îngheţării competiţiei, la juniori E, întreg campionatul a fost dominat de Viitorul, care a participat cu două echipe, care se aflau pe primele locuri.

CS Viitorul Zalău organizează înscriei pentru grupele de copii 2006 – 2015

La nivel de copii şi juniori, CS Viitorul Zalău este clubul cu cel mai mare succes în Sălaj, care an de an îşi propune să lanseze spre fotbalul de performanţă cât mai mulţi juniori talentaţi. În momentul de faţă, la CS Viitorul Zalău există cinci grupe de juniori, iar conducerea anunţă că în această perioadă organizează înscrieri pentru toate grupele. Patru antrenori se ocupă de grupele de copii şi juniori de la Viitorul, Daniel Sabou, Dan Lucaciu, Viorel Ionaşcu şi Ioan Dragomir.

CS Viitorul Zalău organizează înscrieri pentru grupele de copii 2006 – 2015:

2006-2007-2008: Antrenor Lucaciu Dan: 0749.753. 825

2009-2010: Antrenor Sabou Daniel: 0745.437.874

2011-2012: Antrenor Ionascu Viorel: 0754.254. 622

2013-2014: Antrenor Dragomir Ioan: 0740. 984.482

2015: Antrenor Lucaciu Dan: 0749.753.825

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL