Connect with us

Ştiri din Sălaj

Aproape 700 de sancţiuni contravenționale aplicate pietonilor, în şase luni

Polițiștii rutieri acționează permanent pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni


În perioada 1 ianuarie – 30 iunie, polițiștii au acționat, în tot județul, pentru depistarea pietonilor care nu respectă regulile de circulație. Au fost desfăşurate 49 de acţiuni, în urma cărora au fost aplicate 681 sancțiuni contravenționale, atât pentru traversare neregulamentară, cât și pentru deplasarea necorespunzătoare pe drumul public.

De asemenea, din vina pietonilor,  în perioada analizată, pe drumurile din județ s-au produs patru accidente grave de circulație, soldate cu doi morţi  şi doi răniţi grav.

Atenţie pietoni!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj vă reaminteşte câteva sfaturi de care trebuie să ţineţi cont atunci când vă aflaţi în postura de pieton, pentru a nu ajunge în cea de victimă:

-Circulaţi numai pe trotuare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public;

-Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul;

-Respectaţi culorile semaforului electric;

-Nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii;

-Fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada! Comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj