Connect with us

Ştiri din Sălaj

Un tânăr cu idei inovatoare vrea să ajungă primar în Jibou


După ce în 2017 a pierdut sprijinul PNL din motive subiective, Emannuel Pop se înscrie în lupta electorală din Jibou din partea PMP – un important partid de dreapta


Tânărul în vârstă de 37 de ani vine în faţa jibouanilor cu o viziune inovativă de administrare a oraşului. Emmanuel provine din mediul privat, fiind timp de şapte ani director la o bancă din Jibou, timp în care a sprijinit şi finanţat atât afacerile locale cât şi numeroase persoane fizice. În total, acesta a activat în domeniul bancar timp de 12 ani.

Emmanuel Pop a fost consilier local în mandatul 2012 – 2016 din partea PDL, unde a fost şi preşedinte de organizaţie. A fost apoi copreşedinte al PNL şi consilier local din partea PNL până în august 2017 când liberalii, din motive subiective, i-au retras sprijinul politic. Tânărul susţine că a pierdut sprijinul politic din cauza unor jocuri de culise şi a unor interese politice.

Din câte se pare, mulţi colegi liberali i-au spus să nu plece din partid şi să rămână pe lista de consilieri pentru o mai bună imagine a partidului. A rămas pe lista de consilier şi ulterior i s-a retras sprijinul politic. Apoi s-a vrut înlăturarea lui Emmanuel din biroul politic de conducere al PNL Jibou, însă nu s-a putut concretiza acest lucru deoarece tânărul a avut sprijinul politic al colegilor din organizaţie.

În cele din urmă, tânărul s-a regăsit în viziunea politică a PMP, un important partid de dreapta din România şi acum anunţă că va candida la funcţia de primar în Jibou.

“Îmi doresc să fiu un primar al întregii comunităţi, nu un primar al patronilor, nu un primar al minorităţilor, a unei găşti sau, mai ales, al partidului. Nu-mi doresc să fiu primar doar pentru Jibou, ci şi pentru jibouani. Unul care ştie să asculte pentru a înţelege, nu pentru a răspunde, căci, din punctul meu de vedere, ascultarea empatică e printre cele mai importante responsabilităţi ale unui bun primar. Jibouanii de asta au nevoie: de un om care să le asculte sugestiile, să le analizeze nevoile şi să le ofere cât mai multe posibile soluţii, problemelor ridicate de către aceştia. Îmi doresc să le ofer oamenilor care vor să facă ceva din oraşul lor, posibilitatea de coagulare a tuturor forţelor în vederea transformării şi modernizării acestuia şi tuturor celor cu care împart sentimentul de acasă, atunci când mă gândesc la Jibou, motive pentru care să rămână. Un primar bun este un facilitator, un catalizator al întregii comunităţi; aşa văd eu, unul, lucrurile. Tocmai de asta, un bun primar trebuie să ştie să asculte şi să accepte toate ideile şi sugestiile venite înspre el, nu doar pe cele proprii. Să ştie unde sunt problemele, deficienţele şi lipsurile UAT-ului şi, împreună cu echipa, să identifice, în timp record, soluţii. Iar eu asta vreau să devin. Nu doar primar, pentru c-au fost destui; ci un bun primar”, declară Emmanuel Pop.

Tânărul este în prezent economist la SC AMS CONT SRL, dar are şi o sală de fitness în oraş, un vis încă din copilărie. Emmanuel a terminat Facultatea de Ştiinţe Economice – specializarea Contabilitate şi Informatică de Gestiune, fiind însă şi absolvent al Liceului Teoretic “Ion Agârbiceanu” din Jibou.

În final, Emmanuel crede că este în puterea următoarelor generaţii să conducă oraşul şi că în politică trebuie să apară cât mai mulţi tineri.

“Celor care ar crede că generaţia următoare e puţin prea tânără pentru a prelua cârma oraşului, pentru că nu are autoritate, vreau să  amintesc că şi în istorie, marile schimbări şi marile invenţii, au fost conduse sau aduse la viaţă de către tineri cu o vârstă apropiată de a mea. Iar, în ceea ce priveşte autoritatea, ea nu se naşte din vârstă, ci din credibilitate. Vreau să scot ce e mai bun din Jibou, din colegi şi, mai ales, din cetăţeni şi cred că Jiboul poate fi pregătit pentru viitor doar de către cei care au trăit deja, experienţa viitorului”, spune Emanuel Pop

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Ştiri din Sălaj