Connect with us

HANDBAL

Ce spune Tadici după procesul pierdut cu Vlad Enăchescu


După ce judecătorii au decis să respingă cererea oficialului de la HC Zalău iniţiată împotriva lui Vlad Enăchescu, Tadici a susţinut că banii pe care i-a cerut fostului oficial de la CSM Bucureşti oricum îi dona


Pe 12 iunie anul acesta, magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 din Bucureşti au decis să respingă cererea lui Gheorghe Tadici depusă împotriva lui Vlad Enăchescu.

Amintim că în toamna anului trecut, imediat după înfrângerea suferită de CSM Bucureşti la Zalău (scor 25 – 24), între Gheorghe Tadici şi Vlad Enăchescu – oficial pe atunci al clubului bucureştean, a avut loc un schimb dur de replici prin intermediul presei.

Vlad Enăchescu acuza arbitrajul de la Zalău care a fost total contra fetelor de la CSM, dar şi atitudinea lui Gheorghe Tadici din timpul jocului.

Tadici l-a dat în judecată pe Vlad Enăchescu pe data de 25 octombrie anul trecut.

Tadici susţine că nu a pierdut niciun proces cu Vlad Enăchescu şi că oricum banii pe care îi câştiga, dacă era cazul, îi dona.

“Nu am pierdut niciun procesc cu Enăchescu. Nu a trebuit să-i dau niciun leu sau vreo despăgubire şi nici nu am intenţionat să primesc. Probabil asta a şi cântărit, fiindcă am spus că voi trimite spre lotul de junioare pretenţiile şi atunci cei care au judecat au interpretat în aşa fel”, spune Gheorghe Tadici.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL