Connect with us

HANDBAL

Tadici a pierdut procesul cu Vlad Enăchescu, după scandalul de la meciul Zalău – CSM Bucureşti


Judecătorii au decis să respingă cererea oficialului de la HC Zalău iniţiată împotriva lui Vlad Enăchescu


Pe 12 iunie anul acesta, magistraţii Judecătoriei Sectorului 3 din Bucureşti au decis să respingă cererea lui Gheorghe Tadici depusă împotriva lui Vlad Enăchescu.

“Respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 12.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta deciziei.

Amintim că în toamna anului trecut, imediat după înfrângerea suferită de CSM Bucureşti la Zalău (scor 25 – 24), între Gheorghe Tadici şi Vlad Enăchescu – oficial pe atunci al clubului bucureştean, a avut loc un schimb dur de replici prin intermediul presei.

Vlad Enăchescu acuza arbitrajul de la Zalău care a fost total contra fetelor de la CSM, dar şi atitudinea lui Gheorghe Tadici din timpul jocului.

Imediat după jocul de la Zalău, Vlad Enăchescu susţinea că ceea ce s-a întâmplat în timpul meciului a fost ceva incredibil, spunând că îi era ruşine că a asistat la o astfel de întâlnire într-o sală de sport. Fostul oficial de la CSM Bucureşti spunea că arbitrajul din timpul jocului a fost grosolan, extrem de slab.

Gheorghe Tadici i-a răspuns rapid lui Enăchescu, susţinând că oficialul bucureştean s-a umilit la arbitri în timpul jocului de la Zalău, dar şi că este doar un modest moderator de fotbal, nu de handbal. Tadici a susţinut atunci că speră ca Enăchescu să dea socoteală pentru ceea ce a spus.

Se pare că disputa dintre cei doi nu s-a sfârşit, ci doar s-a mutat de pe terenul de handbal în sala de judecată, iar publicul nu au mai fost iubitorii de handbal, ci judecătorii care aplică legea!

Tadici l-a dat în jduecată pe Vlad Enăchescu pe data de 25 octombrie anul trecut. Dosarul cu numărul 27950/301/2019 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia civil. Obiectul dosarului îl constituie anumite pretenţii pe care Tadici le are faţă de Enăchescu.

Primul termen de judecată a avut loc pe 10 decembrie, apoi au urmat alte patru termene de judecată – pe 3 februarie, 12 martie, 16 aprilie şi 11 mai, iar acum pe 12 iunie s-a dat sentinţa finală.

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. nelu

    20 June 2020 at 21:07

    Stire de doi bani ! De ras !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL