Connect with us

FOTBAL

Mihai Onicaş: “Am ales Zalăul şi cu sufletul”


Fostul fotbalist de la Steaua este prima achiziţie la SCM Zalău pentru sezonul viitor. Fotbalistul de 30 de ani a şi semnat cu gruparea de sub Meseş, iar în luarea acestei decizii a contat şi faptul că el îşi are originile în judeţul Sălaj


Primul transfer de la SCM Zalău pentru sezonul viitor este unul sonor, având în vedere că la echipă a venit Mihai Onicaş, fostul stelist care are zeci de meciuri în prima ligă.

Fotbalistul a ales să vină la gruparea zălăuană cu atât mai mult cu cât el îşi are originile în judeţul Sălaj. Chiar dacă el s-a născut în Cluj, tatăl său este din Aghireş, comuna Meseşenii de Jos.

“De la primele discuţii cu Vasile Jula, mi-am dat seama că cei de aici mă doresc foarte mult, dar în acelaşi timp mi-am dat seama  că voi lucra alături de oameni serioşi şi implicaţi pentru că am avut ocazia să vorbesc şi cu Doru, dar şi cu domnul Paşca, iar ei m-au asigurat că Zalăul poate oferii condiţii normale de pregătire! Nu în ultimul rând am ales Zalăul şi cu sufletul pentru că bunicul meu, care m-a susţinut cel mai mult în această carieră de fotbalist este din Zalău, dar din păcate nu îl mai am lângă mine în acest moment”, ne-a declarat Mihai Onicaş, care la începutul acestui an a participat la Survivor România, show care a avut loc în Republica Dominicană.

 “Experienţa Survivor m-a schimbat mult, iar acum îmi propun obiective din ce în ce mai mari şi totodata sunt dispus să dau din ce în ce mai mult pe teren!”, a încheiat Mihai Onicaş.

Fotbalistul de 30 de ani a semnat până la finalul sezonului 2020 – 2021, cu posibilitatea de prelungire a contractului în vara viitoare.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL