Connect with us

FOTBAL

Someşul Someş Odorhei îşi doreşte reluarea campionatului Ligii a IV-a


Deşi nu are obiective în acest sezon şi este departe de primele patru locuri, gruparea de pe Someş îşi doreşte să mai joace câteva meciuri în acest campionat


Chiar dacă ocupă doar locul 8 în campionat şi nu are neaparat un obiectiv de îndeplinit, echipa antrenată de Adrian Deac şi-ar dori să dispute măcar câteva meciuri, pentru că altfel pauza până la toamnă ar fi una prea mare şi nu foarte benefică.

Antrenorul Someşului consideră că varianta îngheţării campionatului Ligii a IV-a nu ar fi una benefică şi ar trebui să se găsească variante pentru disputarea unor meciuri.

Astfel, o asemenea decizie ar fi benefică şi pentru campioana care va reprezenta Sălajul la barajul în trei pentru promovarea în Liga a III-a.

„Dacă e posibil, ar fi indicat să se mai dispute câteva etape, măcar să se termine campionatul, fără play-off şi play-out. Aşa, vor avea câteva meciuri în picioare şi echipele care se luptă pentru primul loc şi vor ajunge la barajul de promovare în Liga a III-a. Cred că îngheţarea campionatului nu este o soluţie foarte bună pentru că ar fi pauza mult prea mare până în toamnă. Cred că pentru echipele ce se luptă la baraj, cât şi pentru sportul sălăjean, ar fi mai bine ca echipa ce reprezintă judeţul să aibă câteva meciuri în picioare până la baraj. Dar, dacă asta se va întâmpla, nu avem ce face. Eu cred că se vor putea respecta condiţiile impuse. Putem juca fără spectatori şi măsurile minime de igienizare s-ar putea îndeplini”, ne-a declarat Adrian Deac.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL