Connect with us

FOTBAL

Liviu Antal, primul fotbalist sălăjean care revine în competiţiile de fotbal după pandemie!

Şimleuanul va avea ocazia să joace din nou într-un meci oficial, după două luni şi jumătate. Campionatul din Lituania se va relua în acest weekend cu echipa lui Liviu Antal – Zalgiris – în fotoliul de lider


Aproape tot fotbalul din întreaga lume s-a oprit de la mijlocul lunii martie, din cauza pandemiei de coronavirus, iar campionatele au fost suspendate. Unele competiţii au şi fost deja îngheţate, astfel că nu se vor mai relua în acest sezon, iar echipele se pot deja gândi la stagiunea următoare.

Germania a fost prima ţară în care s-a reluat ”sportul rege” de după pandemie, iar acest lucru s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni. Încetul cu încetul au prins curaj şi alte ţări, iar săptămâna trecută s-a mai jucat fotbal în ţări precum Armenia, Cehia, chiar şi Ungaria.

Pentru finalul săptămânii este programată reluarea competiţiilor fotbalistice şi în ţări precum Croaţia, Danemarca, Serbia, Ucraina, Israel, Muntenegru şi Lituania.

Şi Liviu Antal se pregăteşte să reintre în febra meciurilor după o pauză care parcă nu s-a mai sfârşit, fotbalistul din Şimleu fiind primul sălăjean care revine într-o competiţie de fotbal după pandemie.

Campionatul din Lituania se va relua la final de săptămână cu etapa a II-a, iar echipa la care joacă Liviu Antal – Zalgiris – se află în fotoliul de lider înainte de reluarea campionatului.

Patru săptămâni au avut la dispoziţie echipele din Lituania să se pregătească pentru reluarea campionatului, primele meciuri fiind programate la final de săptămână, evident fără spectatori.

”Ne-a fost dor de fotbal dar a trecut şi această perioadă. Sâmbătă avem primul meci, dar încă nu ştiu exact dacă voi juca, fiindcă am o mică accidentare şi sper să mă recuperez până la meci. Este foarte important cum vom începe. Venim după o perioadă atât de lungă fără meciuri şi nu va fi uşor”, ne-a declarat Liviu Antal.

O singură etapă s-a jucat din campionatul Lituaniei, la început de martie, când Zalgiris a câştigat cu 4 – 0, avându-l în prim plan pe Liviu Antal, care a reuşit un gol şi o pasă de gol. Graţie acestui rezultat, vicecampioana Lituaniei se află pe primul loc şi abordează cu optimism celelalte partide.

Va urma însă o perioadă de foc, ţinând cond că în prima ligă din Lituania se joacă tur-retur de patru ori, fiind şase echipe la start. Astfel, doar în următoarea lună, echipa la care joacă fotbalistul şimleuan are de disputat nu mai puţin de şapte meciuri!

De aproape trei ani joacă Liviu Antal la Zalgiris, echipă cu care a câştigat două trofee, Cupa Lituaniei şi Supercupa, al doilea trofeu fiind obţinut în luna martie. Şimleuanul este unul dintre cei mai buni marcatori, iar în 2018 a fost golgheterul campionatului.

”Dacă stăm să ne gândim, noi am jucat  în ultimele cinci luni doar două meciuri oficiale, ambele la început de martie. Acum urmează să avem un program încărcat, dar sper să-i putem face faţă. Obiectivele noastre rămân câştigarea campionatului şi a cupei, dar va fi mult mai greu acum după această perioadă de întrerupere. Sper să fiu sănătos, să mă pot bucura de fotbal şi să îmi ajut echipa cât mai mult”.

Liviu Antal

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL