Connect with us

FOTBAL

Cetatea Buciumi – liderul din Seria Centru – nu vrea îngheţarea campionatului

Echipa condusă de Cosmin Şandor îşi doreşte reluarea campionatului şi stabilirea clasamentului în urma jocurilor disputate pe teren


Pe locul 1 în Seria Centru din Liga a V-a se află Cetatea Buciumi. Echipa condusă de Cosmin Şandor a avut un tur de campionat foarte bun, dovadă fiind locul ocupat în clasament.

Cu toate acestea, echipa din Buciumi nu se gândeşte la îngheţarea campionatului, chiar dacă ar beneficia de acest aspect. Liderul din Centru îşi doreşte reluarea campionatului pentru că altfel nu ar fi un campionat corect.

„Noi ne dorim reluarea campionatului, indiferent sub ce formă. Cum era stabilit iniţial nu se mai poate, este clar şi atunci ori se joacă returul, ori se reia campionatul cu un play-off cu primele patru clasate. Nu suntem de acord cu îngheţarea campionatului, chiar dacă ne-ar avantaj acest aspect, având în vedere că suntem pe primul loc. Sincer, nu ne dorim asta pentru că nu ar fi un campionat drept. Momentan nu ştim nimic despre Liga a IV-a. Dacă va fi cazul, vom avea discuţii cu autorităţile locale”, ne-a spus Cosmin Şandor.

Mai multe detalii, dar şi ce spun conducătorii fruntaşelor din cele trei Serii din Liga a V-a, în ziarul Sportul Sălăjean din 27 mai.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL