Connect with us

FOTBAL

Pulsul în Liga a V-a. Păreri împărţite între conducătorii fruntaşelor

Există dor de fotbal şi în ultimul eşalon, însă, părerile sunt împărţite şi chiar dacă majoritatea şi-ar dori să se reia campionatul, în acelaşi timp, lumea e conştientă de faptul că acest lucru este foarte greu, având în vedere situaţia actuală


În primul weekend din luna martie s-a reluat campionatul Ligii a V-a cu etapa a II-a din retur, după ce prima etapă s-a desfăşurat la finalul anului trecut.

Însă, etapa din 8 martie avea să fie şi singura care s-a disputat până în prezent, având în vedere că fotbalul a fost oprit din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, de mai bine de două luni este pauză totală, iar bazele sportive sunt închise, fie că vorbim de terenuri de fotbal, terenuri sintetice sau săli de sport.

În prezent, AJF Sălaj caută cele mai bune variante pentru a încheia campionatul actual, iar printre variantele posibile este şi îngheţarea sezonului. Deşi pare drastic un astfel de scenariu, pare destul de dificil să se mai joace la Liga a V-a, mai ales că şi miza este una destul de scăzută. Oricum, conducerea AJF Sălaj va lua o decizie în acest sens, care va fi comunicată ulterior.

Până atunci, redacţia Sportul Sălăjean a profitat de această pauză şi a stat de vorbă şi cu reprezentanţi echipelor din Liga a V-a pentru a vedea care sunt doleanţele acestora. Dacă la Liga a IV-a, majoritatea şi-au dorit să revină pe teren, la cel de-al cincilea eşalon, părerile sunt împărţite.

Deşi este dor de fotbal şi aici, conducătorii şi antrenori par sceptici că mai este timpul necesar pentru terminarea campionatului.

Am stat de vorbă cu câte un reprezentant de la primele patru clasate din cele trei Serii, Est, Centru şi Vest pentru a vedea ce îşi doresc de fapt echipele. Cert este că varianta stabilită iniţial, cu play-off şi play-out pare ieşită din calcul şi nicio echipă nu îşi doreşte acest lucru.

Totodată, dintre cele 12 echipe, doar 5 şi-au manifestat interesul să promoveze în Liga a IV-a, două din Seria Est şi trei din Seria Vest.

Mai multe detalii, dar şi ce spun conducătorii primelor patru clasate din cele trei Serii, în ziarul Sportul Sălăjean din 27 mai.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in FOTBAL