Connect with us

Ştiri din Sălaj

Moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, a trecut

Moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, a fost adoptată, miercuri, în Camera deputaților, cu 166 de voturi ”pentru”, 94 ”împotrivă” şi 28 de abţineri. Este a doua oară când o moțiune simplă care țl vizează pe Florin Cîțu trece de voturl din Parlament.


Intitulată ”«Virusul Cîţu» a infectat economia naţională”, moțiunea a fost inițiată de parlamentarii PSD, care l-au acuzat, printre altele, pe ministrul liberal al Finanțelor, că a implementat în mod defectuos programul IMM Invest, destinat firmelor mici și mijlocii și că a arătat că a fost ”incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie” în contextul pandemiei de coronavirus.

”Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul şi mai letal decât maladia COVID-19, «Virusul Cîţu» a distrus aproape complet economia naţională! După aproape două luni de stare urgenţă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie. (…)Mai simplu spus, 70% dintre români consideră că ministrul Cîţu este un dezastru pentru economie! Ce blestem pe această ţară ca, în cele mai grele momente, economia ei să fie condusă de cel mai dezastruos ministru al Finanţelor din istoria României! În cele 6 luni de guvernare şi în cele peste 50 de zile de la instituirea stării de urgenţă nu s-a luat nicio măsură pentru evitarea dezastrului”, se arată în textul moțiunii.

Florin Cîțu, despre semnatarii moțiunii: Sunt criminali. Au jucat poker cu sănătatea românilor

În cadrul dezbaterilor din Parlament, Florin Cîțu a susținut că cei care au semnat moțiunea sunt niște criminali pentru că au jucat poker cu sănătatea românilor și i-a acuzat pe aceștia că au încercat să șantajeze Guvernul cu votarea stării de urgență.

„Eu şi PNL gestionăm cu succes criza COVID-19, iar semnatarii moţiunii încearcă să ne oprească. Semnatarii sunt cei care în 10 august 2018 au gazat şi au bătut români nevinovaţi, iar a doua zi au dat vina tot pe ei. Semnatarii acestei moţiuni sunt criminali, în opinia mea, pentru că au şantajat Guvernul cu votarea stării de urgenţă. Au jucat poker cu sănătatea românilor”, a spus ministrul Finanțelor.

Este a doua oară când o moțiune împotriva lui Florin Cîțu trece de votul din Parlament 

Așadar, Florin Cîțu se află pentru a doua oară în situația în care o moțiune depusă împotriva sa trece de votul din Parlament. Prima oară s-a întâmplat acest lucru în decembrie 2019. Atunci, premierul Ludovic Orban declara că este mulțumit de activitatea lui Cîțu la Ministerul Finanțelor și că nu îl va demite din funcție.

„Ar fi culmea să accept ca ministrul Finanțelor din Guvernul PNL să fie judecat de cei care au făcut praf bugetul în ultimii trei ani de zile. Ultimul partid care poate să exprime o opinie pe tema Finanțelor Publice ale României este PSD, care și-a bătut joc de Finanțele Publice și a făcut praf bugetul. Aceasta este o mișcare politicianistă ieftină. În mod normal, domnul Teodorovici, care este inițiatorul acestei moțiuni, ar trebui să dea seamă în altă parte pentru dezastrul bugetar pe care ni l-a lăsat. (…) Voturile lor sunt voturi care nu fac altceva decât să-i ridice un soclu domnului ministru al Finanțelor, iar în ceea ce mă privește pe mine sunt foarte mulțumit de colaborarea cu ministrul Finanțelor și sub nicio formă nu am de gând să iau vreo decizie legată de domnul ministru”, spunea Ludovic Orban la finalul anului trecut.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj