Connect with us

ARTE MARTIALE

Călin Marincaş predă lecţii de karate europenilor

Karateka a fost ales să se ocupe de predarea acestor lecţii pe întreg continetul Europa


Multiplu campion mondial şi european la karate este unul dintre sportivi emblematici de pe bătrânul continent, iar recent s-a bucurat de o surpriză plăcută, fiind contactat de membri din Federaţia Cehă cu privire la susţinerea unor seminarii online cu sportivi din toată Europa.

Este un proiect mondial şi după cum ne-a informat Călin Marincaş, el se va ocupa de sportivii de pe bătrânul continent, dar vor exista şi persoane care vor susţine seminarii pentru sportivii din America şi India.

Cel mai probabil, aceste seminarii vor avea loc pe Zoom, o aplicaţie de video-conferinţe.

„Nu o să fiu doar eu, o să mai fie un reprezentant în zona America, în India, iar în Europa mă voi ocupa eu. S-a luat această decizie din cauza fusului orar. Probabil le vom face în weekend-uri, însă mai sunt discuţii în acest sens. Au fost ceva probleme şi cu aplicaţia, însă, se pare că s-au rezolvat şi vom avea aceste întâlniri pe Zoom. Sincer, nu mă aşteptam să se gândească la mine, dar mă bucur”, a încheiat Călin Marincaş.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in ARTE MARTIALE