Connect with us

DIVIZIA A1

Paşi importanţi la secţia de volei de la SCM Zalău


În aceste zile, conducerea a lucrat la întocmirea actelor care au fost trimise la Ministerul Sportului, pentru ca echipa de volei să obţină Certificatul de Identitate Sportivă. Mai apoi, se vor trimite documentele la Federaţia Română de Volei, pentru ca SCM Zalău să poată fi afiliată


Doar de două săptămâni s-a dat “undă verde” secţiei de volei de la SCM Zalău de către consilierii locali şi conducerea clubului  a făcut deja paşi importanţi în formarea echipei, dar şi în ce priveşte întocmirea documentaţiei.

Pentru a pune la punct mai multe aspecte, în cursul zilei de luni a avut deja o primă întâlnire între conducerea de la SCM Zalău şi de la secţia de volei, cu reprezentanţii Primărie, întâlnire la care au fost prezenţi primarul Ionel Ciunt, Alexandru Puradirectorul Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Zalău – şi Călin Forţ – administratorul public al Zalăului.

Zilele trecute, conducerea a făcut demersurile în ce priveşte întocmirea actelor, care s-au trimis la Ministerul Tineretului şi Sportului pentru ca echipa de volei să obţină Certificatul de Identitate Sportivă. Mai apoi se vor trimite documentele pentru ca SCM Zalău să fie afiliată la Federaţia Română de Volei.

”Sper ca, până la finalul săptămânii viitoare, echipa să fie deja afiliată la Federaţie”, a precizat Marcel  Ţârle.

Conform regulamentului FRV, echipa de volei de la SCM Zalău se va înscrie în liga secundă, dar având în vedere locurile suficiente care vor fi disponibile în prima ligă, mai mult ca sigur, gruparea zălăuană va fi primită în Divizia A1.

Sezonul 2020 – 2021 va începe abia în octombrie, însă SCM Zalău vrea să îşi formeze cât mai repede lotul şi să îşi definitiveze staff-ul tehnic.

 


“A fost o discuţie foarte constructivă. Este clar că toate persoanele implicate în acest proiect doresc performanţă. S-au făcut paşi importanţi pentru noua echipă, iar în scurt timp vom finaliza şi componenţa staff-ului tehnic. Vrem să facem performanţă şi să oferim spectacol, deoarece iubitorii voleiului sălăjean merită pe deplin”.

Marcel Doru Ţîrle, directorul de la SCM Zalău


Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 13 mai. 

loading...
Loading...
2 Comments

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1