Connect with us

DIVIZIA A1

Noi mărturii ale jucătorilor de la Volei Municipal umiliţi de conducere. Acuzaţii de fals în acte!


Cristian Bartha, Andrei Spînu şi Gabriel Cherbeleaţă au vorbit şi în presa centrală despre tot ce au îndurat la Zalău. Pe lângă restanţele financiare, cei trei internaţionali au dat publicităţii şi alte mari probleme care au fost la fosta vicecampioană


Volei Municipal Zalău a devenit istorie după ce Primăria a anunţat că nu va mai finanţat această grupare, având în vedere că în cadrul clubului SCM Zalău s-a înfiinţat şi secţia de volei, acolo unde deja se formează o echipă pentru sezonul următor.

În aceste condiţii, Volei Municipal este ca şi desfiinţată, dar jucătorii rămân în continuare cei mai afectaţi, deoarece nu prea mai au cum să îşi recupereze restanţele financiare.

Cazul de la Zalău s-a propagate şi la nivel naţional, astfel că zilele trecute, Prosport a detaliat multe dintre problemele care au fost la gruparea condusă de familia Coţa. Pentru sursa citată, trei dintre cei mai importanţi jucători de la echipă au expus pe larg tot ce au îndurat la Volei Municipal Zalău, fiind date publicităţii şi alte derapaje ale conducerii.

Gabriel Cherbeleaţă: M-am despărţit de Zalău cu o dezamăgire imensă“

“M-am despărţit de Zalău cu o dezamăgire imensă, pentru că ne-au lăsat de izbelişte, mai ales în perioada asta cu Situaţie de Urgenţă şi carantină. Altfel spus, fără bani. Iar, pe lângă faptul că nu ne-au plătit salariile care ni se cuveneau, ne-au lăsat şi fără şomaj tehnic. Sunt alte cluburi care şi-au băgat sportivii în şomaj tehnic. Sunt dezamăgit şi pentru faptul că, de când s-a închis activitatea, nu am mai reuşit să dăm de ei. Aproape o lună de zile am sunat aproape zilnic şi nu ne-au răspuns”, a declarat Gabriel Cherbeleaţă, care în vara trecută a revenit la Volei Municipal Zalău, după o pauză de 4 ani.

Cristian Bartha: “Nu mi s-a întâmplat niciodată să fiu înşelat“

Andrei Spînu şi Cristian Bartha au jucat la Volei Municipal Zalău şi în stagiunea 2018 – 2019 şi au dezvăluit că au rămas cu restanţe încă din acel sezon.

“Când mi s-a propus prelungirea, m-au asigurat că voi primi banii, iar eu mi-am dat atunci cuvântul că voi rămâne. În toată activitatea mea, dacă am spus ceva, atunci am respectat cuvântul. Dar de data asta m-am înşelat amarnic. Nu mi s-a întâmplat niciodată să fiu înşelat şi am jucat în multe ţări, în Iran, Israel, Franţa, Belgia. Eu nu vreau nimic în plus, ci drepturile care mi-au fost promise la început de sezon”, a spus ridicătorul Cristian Bartha.

Andrei Spînu: “În naivitatea mea nu mi-am închipuit niciodată că un club finanțat cu peste 90% din banii Primăriei să nu-şi plătească jucătorii“

Celălalt internaţional care a fost la Zalău şi în stagiunea trecută spune că problemele financiare au apărut încă din 2019.

“Până în februarie 2019 a fost chiar o atmosferă bună, dar de atunci au început problemele cu banii şi am ţinut-o tot aşa. Foarte mulţi dintre jucătorii de anul trecut au plecat, între ani am rămas foarte puţini, eu, căpitanul Cristi Bartha şi Leo. Am rămas, deşi mai aveam un salariu restant din sezonul 2018-2019, pentru că mi s-a promis că totul se va rezolva. Evident că i-am crezut la acel moment. În naivitatea mea nu mi-am închipuit niciodată că un club care este sponsorizat cu peste 90% din banii Primăriei să nu-şi plătească jucătorii. Mă gândeam că trebuie să fie un control, că nu se poate altfel. Dar se pare că nu este aşa. Iar probleme în acest sezon au fost încă de la început”, a declarat Andrei Spînu, care nu îşi explica schimbarea bruscă de la Volei Municipal.

“Zalăul nu a avut probleme cu banii ani de zile, ştiam că finanţarea vine de la Primărie. Asta mă şochează pe mine foarte mult şi în acest moment. Primăria virează 700.000 de euro în fiecare an unui club privat şi nu cere niciun control, nici măcar puţină transparenţă. Eu nu fac acuzaţii, nu am pus ochii pe facturi, dar nu mi se pare în regulă. Nu pare ceva suspect, când în sezonul 2018-2019 nu s-au plătit jucătorilor în medie peste 20% din contracte, iar în acest sezon, care a fost şi mai scurt, între 30 şi 50% din contracte?”, a spus fostul internaţional.

Acuzaţii de fals în acte!

Ridicătorul Cristian Bartha a dat publicităţii un alt caz incendiar de la Volei Municipal Zalău, fiind vorba chiar de un fals în acte!

Voleibalistul a dezvăluit că cei din conducere ar fi motivate neplata prin sancţionarea cu 10% pentru faptul că echipa nu s-a calificat în finala Cupei României.

“Anul trecut a apărut o foaie pe care nu a semnat-o nimeni, o anexă la contract, un regulament de ordine interioară pe care nu l-a primit nimeni acasă. şi nici acum nu avem copii. După spusele conducătorilor, noi ştiam că este vorba despre o penalizare de 1% dacă nu intrăm în Final Four. Dar din 1% s-a făcut 10% penalizare. Asta o pot conforma toţi jucătorii din sezonul trecut. Numai că nu au vrut să dea acel act nimănui. Au făcut acel ROI şi l-au avut doar ei. Noi nu am semnat, dar toate semnăturile noastre sunt acolo. Nu ştiu cum s-a întâmplat toată treaba asta, dar din punctul meu de vedere este grav”, a spus Cristian Bartha, pentru Prosport.

 

 

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1