Connect with us

Ştiri din Sălaj

Au început lucrările de asfaltare la Făgetu!


Recent, în comuna Plopiş, au fost demarate lucrările în cadrul măreţului proiect de infrastructură, denumit ”Modernizare drumuri de interes local” ce presupune asfaltarea peste 30 de kilometri de drum, majoritatea fiind în satul Făgetu, sătucul locuit aproape în totalitate de slovaci


Sub conducerea lui Nicolae Criste, comuna Plopiş continuă dezvoltarea şi în acest an, un an deosebit în care vor debuta proiecte măreţe care vizează creşterea nivelului de trai al locuitorilor comunei.

Este vorba despre proiectul pe PNDL 2, denumit “Modernizare drumuri de interes local” ce vizează asfaltarea a nu mai puţin de 32 de kilometri de drum în toată comună.

Valoarea investiţiei se ridică la aproape 27 de milioane de lei! Proiectul a fost demarat în anul 2018 şi durata de execuţie este de patru ani.

În acest proiect vor fi asfaltate drumuri şi uliţe în Făgetu – sat în care trăieşte comunitatea de slovaci cu care autorităţile locale se mândreşte. Totodată, în cadrul acestui proiect vor fi asfaltate şi drumuri ce fac legătura între Făgetu şi Iaz.

“E un proiect de anvergură, pe care sper să îl ducem la final cu brio. Când investiţia va fi finalizată, drumurile şi uliţele din comună vor fi asfaltate în proporţie de aproape 90%”, spunea primarul comunei Plopiş la finalul anului 2019.

La începutul anului în curs, autorităţile locale ne informau că au totul pregătit pentru ca cel mai mare proiect de infrastructură rutieră să demareze.

Ei bine, aşteptarea a luat sfârşit şi săptămâna trecută au început lucrările de asfaltare, la Făgetu. Este un proiect măreţ care necesită timp pentru a putea fi finalizat. Cert este că s-a început, iar localnicii trebuie să aibă răbdare pentru că lucrurile bune nu se fac peste noapte.

 

După cum spunea şi primarul Nicolae Criste, odată finalizat acest proiect, aproape 90 la sută din drumurile şi uliţele comunei vor fi asfaltate.

“La mijlocul lunii aprilie, au început lucrările de asfaltare la proiectul <Modernizare drumuri de interes local>”, anunţă primarul comunei Plopiş.

Recent, în comună au început şi lucrările la un alt proiect. Este vorba despre construirea unei capele morturare în centrul comunal.

Însă, pe acest subiect vom reveni în ediţia următoare a suplimentului Ştirile din Sălaj.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj