Connect with us

HANDBAL

Turnee de sală la handbal, o soluţie neinspirată. “Implică costuri mari pentru echipe şi în plus ne vom întâlni unii cu alţii în acelaşi loc”, este de părere Gheorghe Tadici


Antrenorul de la HC Zalău vine cu argument clare şi spune că acest campionat nu prea are cum să se reia aşa cum a propus Federaţia Română de Handbal, cu două turnee de sală, în cadrul cărora se vor juca cinci runde


Potrivit variantei propuse de FRH, primele meciuri în Liga Naţională ar urma să aibă loc în perioada 5 – 7 iunie, când sunt programate sferturile Cupei României, iar mai apoi semifinalele şi finalele.

În perioada 10 – 12 iunie ar urma să aibă loc restanţa dintre AHCM Slobozia şi CSM Bucureşti, după care şi primul turneul de sală, în care s-ar disputa meciurile din etapele 20 şi 21.

În perioada 15 – 21 iunie ar urma să se desfăşoare normal etapele 23 şi 26, ca mai apoi în perioada 24 – 26 iunie să aibă loc un nou turneu de sală, în care să se joace partidele din cadrul etapelor 22, 24 şi 25. În cazul lui HC Zalău ar avea de susţinut şapte meciuri în trei săptămâni, dar sunt alte echipe care au şi 11 meciuri. Chiar dacă sferturile Ligii Campionilor au fost amânate, CSM Bucureşti ar avea de jucat şapte jocuri în Liga Naţională, trei în Cupa României, dar şi o restanţă cu AHCM Slobozia. Şi vicecampioana SCM Rm. Vâlcea ar avea de disputat 10 partide, iar un număr mare de jocuri ar mai avea şi echipele de pe ultimele locuri, care ar urma să participe şi la barajul de menţinere în Liga Naţională, în cazul celor de la Rapid şi la turneul final al Cupei României.

”Pentru orice echipă este un program dificil, mai ales pentru CSM Bucureşti, Vâlcea sau pentru cele care au de susţinut şi jocuri în Cupa României sau la baraj”, spune Tadici, care consideră că disputarea a două turnee de sală nu este o soluţie tocmai bună. Atât din punct de vedere al costurilor, al distanţării sociale, cât şi din punct de vedere sportiv.

Şi această formă de turnee de sală implică costuri multe pentru echipe. Este complicat, fiindcă ne-am întâlni mai multe echipe la o sală. Se intră în aceleaşi vestiare, se termină un  meci,  vin următoarele echipe. Ar urma să fie trei jocuri dimineaţa, apoi alte patru după-amiază. Nu este o soluţie bune, fiindcă fără să vrei te întâlneşti unii cu alţii. Apoi apare inechitatea. O echipă care termină primul meci dimineaţă, joacă a doua zi, dar o echipă care termină seara, joacă în următoarea zi dimineaţă. Este o inechitate totală, fiindcă termini un meci la ora 20.00, apoi te duci la masă, iar dimineaţă trebuie să te trezeşti şi să vi la sală. Alţii au toată ziua la dispoziţie şi timpul de recuperare este dublu”, este de părere Gheorghe Tadici.

HC Zalău ar mai avea de jucat în acest campionat cu Minaur Baia Mare, AHCM Slobozia, SCM Rm.Vâlcea, Dunărea Brăila, CSM Slatina, Măgura Cisnădie şi Universitatea Cluj.

“Jucătoarele care deja au semnat cu alte echipe nu vor accepta să joace în iunie, fiindcă vor fi expuse accidentărilor”, este de părere Tadici

Conform variantei propuse de FRH, care a fost şi votată în Consiliul de Administraţie, Liga Naţională de handbal feminin ar urma să îşi termine programul în luna iunie. Practic, sezonul s-ar prelungi cu mai bine de o lună, ceea ce înseamnă că multe jucătoare îşi vor termina contractele cu echipele la început de iunie când ar urma să se joace primele meciuri oficial.

Gherghe Tadici este de părere că multe dintre jucătoarele străine, care deja au semnat contracte cu alte echipe pentru sezonul viitor nu vor accepta să joace pentru a nu se expune accidentărilor. Antrenorul Zalăului mai semnalează o problemă, tot în rândul jucătoarelor străine, care vor trebui să revină în România şi să stea în carantină.

”Cluburile care au jucătoare străine sunt forţate ca în această săptămână să  îşi aducă jucătoarele, fiindcă ele trebuie să stea 14 zile în carantină, astfel încât de prin 15 mai să poată începe şi pregătirile. Dintre toate echipele, noi şi CSM Slatina am fi cei mai avantajaţi, pentru că nu avem jucătoare străine să trebuiască să vină din zone roşii şi să stea 14 zile în carantină. Cei de la Consiliul de Administraţie nu s-au gândit şi la riscurile care sunt, pentru că sunt multe meciuri în vreo trei săptămâni şi pot apărea accidentările. De altfel,  sunt jucătoare care îşi termină contractele pe 31 mai, iar multe dintre ele au semnat cu alte echipe pentru sezonul viitor. Nu cred că vor accepta să joace vreo 10 meciuri în 22 de zile, fiindcă nu le convine să fie expuse accidentărilor. Ele trebuie să se prezinte sănătoase la echipele cu care deja au semnat şi au nişte clauze”, a mai spus antrenorul Zalăului.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL