Connect with us

Ştiri din Sălaj

Comunicat de presă. Fapte, NU Vorbe!

Așa cum am mai precizat, vă informăm că principalele preocupări ale conducerii Primăriei Municipiului Zalău sunt:

  • asigurarea sănătății populației prin acțiuni care diminuează riscul contaminării cu COVID-19;
  • găsirea unor soluții și luarea unor măsuri care să sprijine mediul de afaceri;
  • dezvoltarea orașului, valorificând mai ales sursa de finanțare provenită din fonduri europene;
  • gestionarea corectă și cât mai eficientă a banului public, inclusiv fondurile europene, în vederea creșterii calității vieții în comunitatea noastră.

În sensul celor menționate, vă reamintim că sunt în derulare proiecte din bani europeni în valoare de aproape 100 mil. €.

Iată câteva:

  • reabilitare, modernizare, dotare și extindere Cinematograf Scala;
  • modernizare sistem de transport în comun, achiziție de autobuze (20 buc.), stații de încărcare, e-ticketing;
  • trotuare și piste de biciclete Bulevardul Mihai Viteazul;
  • modernizare Str. Gheorghe Doja, Str. Simion Bărnuțiu-Voievod Gelu, Str. 22 Decembrie 1989, Str. Corneliu Coposu-Avram Iancu;
  • amenajare centru de zi pentru copii prin schimbarea destinației punctului termic P.T.17;
  • creșterea eficienței energetice la 4 unități de învățământ și 30 de blocuri de locuințe;
  • construire creșă în cartier Meseș;
  • amenajare stații de încărcare pentru vehicule electrice;
  • modernizarea și extinderea rețelei de drumuri forestiere.

Altele sunt în așteptare/evaluare la ministerele de resort, iar conducerea primăriei dorește semnarea lor cât mai curând:

  • varianta de ocolire a Municipiului Zalău;
  • reabilitarea Platoului de Marmură;
  • pietonizarea str. Unirii;
  • reabilitarea DJ 191C – Str. T. Vladimirescu, Str. Porolissum, Str. Bujorilor, Str. Moigradului, Str. Cetății;
  • amenajarea de spații verzi pe imobile abandonate sau degradate, etapa II;
  • modernizarea și extinderea iluminatului public, etapa II.

Sunt unii (nu-i bănuim de rea-credință) care cred că “rostogolind” mereu, mai ales în mediul on-line, minciuni și dezinformări vor forma în opinia cetățenilor ideea “că o fi ceva!”.

Cetățenii sunt mult mai inteligenți decât cred unii politicieni și realizează că cei care vehiculează neadevăruri vor să-și crească procentele electorale.

Conducerea Primăriei Municipiului Zalău garantează că toate proiectele gestionate, inclusiv finanțarea sportului, se fac cu respectarea strictă a legislației în vigoare. De altfel, toate tipurile de cheltuieli sunt verificate anual de către Curtea de Conturi, tocmai pentru a nu exista abateri de la reglementările legale.

Cu alte cuvinte, pentru noi este important ca în urma noastră să rămână lucruri utile pentru comunitate, iar ceea ce am reușit până acum în dezvoltarea orașului, precum și proiectele promovate în acest sens, înseamnă Fapte, NU Vorbe!

 

Conducerea Primăriei Municipiului Zalău

 

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj