Connect with us

FOTBAL

Jucătorii de la Rapid Jibou încearcă să rămână în priză pentru reluarea campionatului


Chiar dacă este mai dificil în această perioadă, jibouanii se pregătesc individual, dar speră să poată reveni cât mai repede la stadion pentru a relua pregătirile cu echipa.  “Noi nu obligăm pe nimeni să facă pregătire, dar fiecare jucător se antrenează individual”, a spus Florin Pop


Sunt aproape două luni de la ultimele meciuri disputate în Liga a IV-a Sălaj, care au contat pentru prima etapă din acest an.

De atunci, toate echipele se află într-o pauză forţată, însă cele care au obiective importante, încearcă să se pregătească în această perioadă. Liderul Sportul Şimleu se pregăteşte precum echipele mari, astfel că de două ori pe săptămână sunt programate sesiuni on-line, coordonate de un preparator fizic, la care participă aproape toţi jucători din lot.

Deocamdată, acest lucru nu este posibil şi în cazul jucătorilor de la Rapid Jibou, dar aceştia încearcă să rămână în priză pentru reluarea campionatului, iar cei care au posibil tatea se pregătesc individual.

“Sănătatea este pe primul loc. Majoritatea jucătorilor au familii, au copii, iar unii dintre ei mai şi lucrează. Jucătorii se antrenează individual după anumite programe, dar noi nu am obligat pe nimeni să facă pregătire. După ce vom avea dreptul de a face antrenamente, probabil vom încerca să facem mai mult antrenamente pe săptămână, pentru a putea recupera puţin din pregătire. Sper să avem la dispoziţie măcar trei săptămâni de pregătire după această pauză destul de lungă. Pe parcursul campionatului se mai poate recupera”, a spus Florin Pop, directorul sportiv de la Rapid Jibou.

Şi Rapid Jibou este pentru a se continua acest campionat şi pentru găsirea unor soluţii care să nu dezavantajeze nicio echipă.

“Cred că este destul de greu să se mai respecte programul stabilit la început de sezon, dar sperăm ca măcar returul să continue. Sunt sigur că cei de la AJF vor găsi o soluţie încât să mulţumească toate echipele din Liga a IV-a”, a mai spus oficialul de la Rapid Jibou.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL