Connect with us

Ştiri din Sălaj

Comuna Horoatu Crasnei va avea gaz metan


Primarul Florian Sur asigură locuitorii comunei că Primăria a obţinut avizul şi a fost semnat şi contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate. „Vom avea gaz sută la sută”, spune primarul


Un proiect măreţ în care este implicată comuna Horoatu Crasnei este cel pentru introducerea gazului metan în comună. În acest sens, autorităţile locale împreună cu cele din comunele învecinate, e vorba de Meseşenii de Jos, Crasna şi Cizer, speră să obţină finanţare pentru realizarea acestui proiect.

“S-a început documentaţie pentru obţinerea avizului, după care o să continuăm cu studiul de fezabilitate. Documentaţia nu ar trebui să dureze mult, dacă o să fie acceptată”, ne-a informat primarul Florian Sur, în luna februarie.

Primarul comunei ne-a informat că documentaţia pentru obţinerea avizului a fost acceptată şi astfel s-a putut trece la următorul pas, acela de a continua cu realizarea studiului de fezabilitate.

În acest sens, Primăria Horoatu Crasnei a semnat un contract cu o firmă din Cluj.

Totodată, în această perioadă, în comună, autorităţile continuă să dezinfecteze domeniul public, acest proces având loc de două ori pe săptămână.

Din cauza pandemiei de coronavirus, lucrătorii firmelor care se ocupau de investiţiile din comună au intrat în şomaj tehnic, însă, autorităţile speră ca aceste lucrări să se reia de la începutul lunii mai. Este vorba despre lucrările la parcul de joacă, capelă, dar şi la asfaltare.


„Am obţinut avizul de principiu, după care am semnat un contract pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru toată comuna. Ni s-a dat soluţia să ne racordăm la PECO din Crasna. Vom avea gaz sută la sută, avem avizul de la Romgaz. Eu cred că o să fie un PNDL special pentru gaz”.

Florian Sur – primarul comunei Horoatu Crasnei


Amănunte pe acest subiect puteţi vedea şi în suplimentul Ştirile din Sălaj, care a apărut joi, 23 aprilie, împreună cu ziarul Sportul Sălăjean.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj