Connect with us

LIGA FIRMELOR

Fan Courier conduce Liga Firmelor şi Instituţiilor


„Poştaşii rapizi” conduşi de Radu Ionuţaş se află pe locul 1, având un avantaj de şase puncte faţă de TenarisSilcotub, însă şi un meci mai mult disputat. Lupta pentru titlul judeţean pare că se dispută între cele două echipe, dar Bavaria Gold rămâne în cărţi


Campionatul Ligii Firmelor şi Instituţiilor din cadrul Campionatului de Minifotbal Onix Sălaj este unul dintre cele mai puternice întreceri la nivel naţional.

De altfel, micuţul nostru judeţ a dat prima campioană a României, este vorba despre TenarisSilcotub. Nu a fost o performanţă singulară, iar Euro Dezmembrări a reuşit să-şi treacă în palmares, de asemenea, titlul naţional, fiind performanţe demne de lăudat.

Cele două echipe se duelează şi în prezent în campionatul judeţean, iar TenarisSilcotub este în cărţi pentru locul 1. Echipa condusă de Samir Sabou are totuşi un adversar redutabil în acest sezon, este vorba despre Fan Courier, echipă aflată la primul sezon în Liga Firmelor.

Chiar dacă a dominat competiţia judeţeană în ultimii ani, Tenaris se afla pe locul secund în acest sezon, având în vedere că echipa poştaşilor rapizi a înregistrat victorii pe linie.

Fan Courier a înregistrat 12 victorii din tot atâtea posibile şi se afla pe primul loc în momentul întreruperii campionatului. Echipa condusă de Radu Ionuţaş a câştigat cu 3 – 2 derby-ul cu TenarisSilcotub şi astfel este favorită pentru câştigarea titlului judeţean.

„Poştaşii rapizi” au 36 de puncte acumulate, cu şase puncte mai mult decât Tenaris, dar şi un meci mai mult disputat. De altfel, echipa condusă de Samir Sabou a suferit un singur eşec în acest sezon, cel cu Fan Courier şi a înregistrat 10 victorii.

Podiumul este completat de Bavaria Gold, formaţie ce a acumulat 26 de puncte. Bavaria este una dintre cele mai spectaculoase echipe ale campionatului, având cel mai bun atac cu 94 de goluri marcate. Totuşi, stilul ofensiv le-a creat probleme „bavarezilor”, având în vedere că au şi încasat 55 de goluri, spre deosebire de liderul Fan Courier care a primit 17 goluri şi a marcat 88 de goluri sau TenarisSilcotub, formaţie ce a marcat 89 de goluri şi a primit doar 15, cele mai puţine din campionat.

Fosta campioană a României, Euro Dezmembrări se află pe locul 4, la 10 puncte în spatele Bavariei Gold, având cu un punct mai mult decât Michelin, echipa de pe locul 5.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA FIRMELOR