Connect with us

LIGA a IV a

Unirea Hida DVF defilează în Liga 4 de minifotbal

Gruparea condusă de Richard Druhora şi Ciprian Mitrea a obţinut victorii pe linie în etapele desfăşurate până în momentul întreruperii campionatului, fiind liderul campionatului


După cum v-am obişnuit în ultimele săptămâni, vom continua seria analizelor campionatelor de minifotbal din cadrul Campionatului Judeţean de Minifotbal Onix Sălaj. După ce am văzut cum stă situaţia în Superligă, Liga 2 şi Liga 3, în această săptămână a venit şi rândul ultimului eşalon, Liga 4.

Iniţial, au fost două serii în Liga B, iar primele opt clasate din fiecare serie s-au calificat în Liga 3, iar ultimele clasate din ambele serii au ajuns să formeze Liga 4.

O echipă care a ratat la „mustaţă” calificarea în cel de-al treilea eşalon a fost Unirea Hida DVF. Echipa condusă de Richard Druhora şi Ciprian Mitrea avea nevoie de victorie cu AS Onix pentru calificare, dar experienţa celor din urmă a făcut diferenţă, iar echipa din Hida a ajuns în Liga 4.

Până în momentul întreruperii campionatului, s-au desfăşurat şase etape din acest eşalon, iar Unirea Hida DVF, pur şi simplu, a defilat, reuşind victorii pe linie, distaţându-se în fotoliul de lider al clasamentului, având cu şase puncte mai mult decât ocupanta locului secund, Celebrii Anonimi.

Astfel, echipa din Hida pare greu de oprit, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla după reluarea campionatului. Cert este că o echipă în creştere de formă a fost Celebrii Anonimi. După revenirea golgheterului Dan Ciobică, echipa condusă de Titus Copceac a obţinut două victorii consecutive cu ajutorul cărora a urcat pe locul secund.

Podiumul este completat de Spartacus, o echipă care emite pretenţii la primul loc, deşi se află la şapte puncte distanţă. Pretenţii la podium emit şi BT Royal şi Unirea Hereclean, echipele aflate în continuarea clasamentului pe locurile 4, respectiv 5, la două, respectiv patru puncte de Spartacus.În continuare, clasamentul este destul de echilibrat şi în fiecare etapă, în funcţie de rezultate, echipele pot urca în ierarhie.

În acest campionat au existat şi echipe care nu şi-au respectat datoriile financiare către organizatori, una dintre acestea fiind Turcia, dar locul acestei echipe a fost luat de Tablo Print, formaţie care în singurul meci disputat înainte de întreruperea campionatului a reuşit să treacă cu 8 – 3 de Spartacus.

Golgheterul campionatului este Dan Ciobică (Celebrii Anonimi) cu 29 de goluri, urmat în acest clasament de Ionuţ Morza (28 de goluri) şi Alexandru Miclea (24 de goluri).

Aşadar, rămâne de văzut când şi cum se va relua Liga 4, dar până atunci, sănătatea este pe primul loc.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA a IV a