Connect with us

FOTBAL

Marius Paşca: “Avem nevoie de cel puţin trei săptămâni de pregătire înainte de reluarea campionatului”

Chiar dacă starea de urgenţă din România s-ar ridicat în 16 mai şi activităţile sportive vor putea reveni la viaţă, antrenorul de la SCM Zalău consideră că jucătorii vor avea nevoie de cel puţin trei săptămâni de pregătire înaintea meciurilor oficiale. În aceste condiţii, Paşca este de părere că Liga a III-a nu poate reîncepe mai devreme de 6 iunie


Fotbalul rămânesc rămâne în stare de suspendare având în vedere că starea de urgenţă a fost prelungită cu încă 30 de zile. În aceste condiţii, nicio activitate sportivă sau antrenamente colective nu sunt premise până la ieşirea din dificila situaţie.

Federaţia Română de Fotbal caută cele mai bune soluţii pentru ca toate competiţiile să se poată relua din finalul lunii mai sau începutul lunii iunie. Astfel, preşedintele FRF – Răzvan Burleanu – a dat publicităţii trei date: 27 mai, 3 iunie sau 13 iunie.

Dacă în primul eşalon mai sunt de disputat opt etape în play-off şi 12 în play-out, în Liga a II-a şi Liga a III-a au mai rămas de jucat mai multe runde.

Din Liga a III-a – competiţie în care activează şi SCM Zalău – ar mai fi de jucat 14 runde şi automat ar fi nevoie de prelungirea campionatului până la 31 iulie. Şi în aceste condiţii ar fi nevoie de disputarea mai multor runde intermediare în cele două luni din vară.

“Eu sper să putem relua cât de repede activitatea şi să jucăm în condiţii normale, în sensul să se dispute etapele care au mai rămas fără play-off şi play-out aşa cum s-a discutat despre acel scenariu. În iunie şi iulie este posibil să jucăm cele 14 etape, chiar dacă ar fi nevoie de câteva etape intermediare. Nouă ne-ar conveni, fiindcă avem un lot bun, echilibrat valoric şi ne-ar permite să rulăm jucătorii şi să facem faţă unui astfel de program”, ne-a declarat Marius Paşca.

Antrenorul consideră că ar fi nevoie de minim trei săptămâni de pregătire colectivă pentru ca echipa să îşi intre cât de cât în ritm. Astfel, dacă starea de urgenţă se va ridica din 16 mai, Paşca consideră că Liga a III-a ar putea începe pe data de 6 iunie.

“Va trebui să avem cel puţin trei săptămâni de pregătire înainte de reluarea campionatului. Nu cred că putem intra în meciurile oficiale mai devreme de 6  iunie. Noi am venit după o pregătire de opt săptămâni în iarnă şi am jucat o singură etapă. Singurul lucru bun este că nu s-a acumulat o stare de oboseală la jucători, dar oricum avem nevoie de cel puţin trei săptămâni pentru a reveni cât de cât la un nivel de pregătire. Trebuie să fim foarte atenţi ca jucătorii să nu se accidenteze, fiindcă vom veni după două luni în care nu s-a făcut pregătire colectivă”, a mai spus Marius Paşca.

În cazul în care activităţile sportive nu vor putea reveni la viaţă din 16 mai, iar campionatul nu se va putea relua în iunie, antrenorul este de părere că sezonul va fi compromis.

”În primul rând sperăm să fie bine din punct de vedere al sănătăţii şi să trecem peste această pandemie. Fotbalul este şi el important, dar sunt alte lucruri mai importante. Sperăm să se ridice starea de urgenţă din 16 mai, fiindcă dacă se mai prelungeşte şi din mai, atunci cred că nu mai putem vorbi de reluarea campionatului”, a încheiat tehnicianul.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL