Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici îşi motivează inedit jucătoarele


”Eu stochez toate videoclipurile cu antrenamentele primite de la fete, iar la final vom face un clasament. Primele trei jucătoare vor fi premiate substanţial”, a anunţat antreorul de la HC Zalău


În condiţiile în care starea de urgenţă din România a fost prelungită cu încă 30 de zile şi activităţile sportive rămân în stare de suspendare, iar cel puţin până la mijlocul lunii mai nu este permisă efectuarea antrenamentelor comune.

Chiar dacă Liga Naţională nu se poate relua mai devreme de finalul lunii mai, handbalistele de la HC Zalău vor să rămână într-o formă sportivă cât mai bună. Astfel, fiecare jucătoare se află acasă şi se pregăteşte individual după un program bine stabilit de antrenor.

Toate jucătoarele îşi filmează antrenamentele, care mai apoi sunt trimise antrenorului. În această perioadă dificilă, Gheorghe Tadici a şi găsit o soluţie mai inedită pentru a le motiva în plus.

Astfel, potrivit tehnicianului, la finalul acestei perioade se va face un clasament, iar primele trei jucătoare care s-au antrenat cel mai bine vor fi premiate.

”Eu stochez toate videoclipurile cu antrenamentele primite de la fete, iar la final vom face un clasament. Primele trei jucătoare vor fi premiate substanţial. Nu le laud, că nu îmi stă mie în obicei, dar de 12 jucătoare sunt mulţumit, chiar foarte mulţumit. Le-am felicitat pentru modul cum se organizează şi de aceea m-am luptat şi eu să nu le băgăm în şomaj tehnic, pentru că am văzut cum lucrează”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

După câteva săptămâni de pregătire individuală,  acest clasament întocmit de Gheorghe Tadici este condus de Bianca Berbece.

”Berbece lucrează fantastic şi până în prezent este pe locul 1. Fetele trag de ele şi se pregătesc foarte bine. Mai slab lucrează doar Dana Abed-Kader, dar ea probabil se reface acum”, a mai spus antrenorul Zalăului.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL