Caută articole

Filtrează articole




FOTBAL

LIGA a II-a

07.10.2013 - 15:40

Fostul fotbalist Andrei Vaida, comemorat şi în acest an de foştii colegi de la Armătura Zalău. GALERIE FOTO

Fostul fotbalist Andrei Vaida, comemorat şi în acest an de foştii colegi de la Armătura Zalău. GALERIE FOTO
La ediţia a IV-a a Memorialului au fost invitate fostele glorii de la U Cluj

 

Trecut în nefiinţă în urmă cu 5 ani, Andrei Vaida, fostul jucător al Armăturii Zalău, din perioada 70 – 80 a fost comemorat şi în acest an, în cadrul Memorialului care îi poartă numele. Ediţia a IV-a desfăşurată vineri după-amiază, pe Stadionul Municipal, a avut în prim plan fostele glorii ale Armăturii Zalău şi cele de la Universitatea Cluj, în lotul căreia şi-au anunţat prezenţa nume grele. 
Din păcate Tiberiu Ormenişan, Marius Popescu Valentin Şandru, Adrian Falub, Stelian Gherman sau Alin Bănceu nu au putut onora cu prezenţa, astfel că lotul Universităţii Cluj a fost foarte subţire, fapt pentru care în tabăra studenţilor au evoluat Vasile Stâncel, Alexandru ”Duţu” Pop şi portarul Ioan Cătană.
În teren, Armătura Zalău s-a impus la diferenţă de trei goluri, iar Silviu Sebeni a marcat o ”dublă”. 
În memoria lui Andrei Vaida, crainicul stadionului – Ghiţă Olaru a rostit câteva cuvinte, după care s-a ţinut un moment de reculegere. A urmat o poză de grup, iar Vasile Stâncel i-a înmânat soţiei lui Andrei Vaida un buchet de flori.
La fluierul de start al fostului arbitru FIFA – Ioan Onicaş, partida de ”old-boys” s-a jucat pe durata a două reprize a câte 35 de minute şi a fost una de un nivel bun, chiar dacă mulţi jucători au o vârstă înaintată.
La fel ca şi anii trecuţi la finalul partidei, jucătorii celor două formaţii au avut ocazia de a depăna amintiri la Cabana “Trio Olaru”.
 
“Ne pare rău că nu au venit toţi cei pe care i-am invitat. Până la urmă a fost un eveniment reuşit şi ne bucurăm că ducem această tradiţie mai departe. Toţi ne-am străduit să jucăm cât mai bine, chiar dacă avem o vârstă înaintată”, ne-a declarat Vasile Stâncel, cel care alături de Ghiţă Olaru s-a ocupat de organizarea acestui eveniment. 

 

 

 

Armătura Zalău - "U" Cluj 5 - 2

 

Au marcat: Silviu Sebeni (2), Grigore Păşcuţă, Alexandru Munteanu şi Alexandru Pop (autog.), respectiv Radu Sabo şi Romeo Rus

 

Armătura Zalău: Ioan Gheţe - Ghiţă Olaru, Sorin Chifa, Nicolae Chiş-Ciure, Emil Terheş, Vasile Gavriş, Remus Filip, Mihai Bumbuţ, Aurel Petrean, Ioan Chiş, Ioan Meleg, Alexandru Muntean, Vasile Mureşan, Grigore Păşcuţă, Alexandru Tamba, Silviu Sebeni, Ardelean Zoltan, Marius Paşca, Dumitru Crişan şi Florin Pop.

 

U Cluj: Ioan Cătană - Vasile Stâncel, Alexandru Pop, Simion Moguţ, Poraszki Tiberiu, Ioan Ciocan, Ioan Maja, Aurel Mureşan, Radu Sabo, Romeo Rus, Marius Predatu, Alexandru Matei şi Ionel Dobrotă. 

Vizualizari: 2019

Printeaza Trimite pe messenger
Comentarii
Sportul Sălăjean îşi rezervă dreptul de a modera comentariile
Nume:*
Email:
Comentariu:*
Introduceti textul din imagine:*captcha image


 


Cele mai spectaculoase goluri doar in video de mai sus. 

Vremea (Meteo)

Newsletter