Connect with us

LIGA a III-a

X-Team Ortelec şi Salvarea Zalău, echipele neînvinse din Liga 3 de minifotbal

Cele două echipe se află pe primele două locuri în cel de-al treilea eşalon la minifotbal, ambele având un parcurs foarte bun. Surprinzător, în cazul formaţiei conduse de Claudiu Bujor, Salvarea a avut un parcurs perfect, însă ocupă doar locul secund în momentul întreruperii competiţiei de la Bazele Sportive ONIX


Au trecut mai bine de trei săptămâni de când competiţiile din cadrul Campionatului Judeţean de Minifotbal Onix Sălaj au fost întrerupte.

Mai bine de trei săptămâni de pauză în care jucătorii sperau să revină pe teren cât mai repede posibil. Dorul de fotbal este mare, dar sănătatea este pe primul loc. Nu se ştie deocamdată când se vor relua întrecerile de minifotbal, cum de altfel este o situaţie incertă şi în ce priveşte celelalte sporturi.

În această „pauză forţată”, am propus cititorilor noştri să analizăm situaţia clasamentelor din cele cinci ligi judeţene din Campionatul de Minifotbal. Am analizat Superliga, acolo unde Dia Guard este lider, dar Autovip speră ca întrecerea să se reia şi să lupte pentru primul loc. În Liga 2, Onorel Alex Service a făcut meciuri foarte bune care i-au permis să se distanţeze în fotoliul de lider al clasamentului.

În Liga 3, situaţia clasamentului la vârf este foarte interesantă şi mai multe echipe emit pretenţii pentru primul loc. X-Team Ortelec şi Salvarea Zalău au avut cele mai bune parcursuri, fiind echipele aflate pe primele două locuri, fiind diferenţiate de 4 puncte.

Şase etape s-au disputat din Liga 3, iar echipa din Ortelec a reuşit 5 victorii şi a remizat într-un meci. În ceea ce priveşte echipa lui Claudiu Bujor, Salvarea Zalău a avut un parcurs perfect reuşind 6 victorii din tot atâtea posibile.

Diferenţa de puncte dintre cele două echipe o face evoluţia celor două în Liga B, competiţie preliminară Ligii 3. Podiumul este completat de AS Onix, una dintre cele mai constante echipe din ultimele sezoane.

Având în componenţă jucători experimentaţi, AS Onix a fost mereu în lupta pentru primele locuri şi acest sezon nu face excepţie, echipa în care i-am remarcat pe Marius Pașca, Florin Morar sau Andrei Pop aflându-se pe locul 3, la trei puncte în spatele celor de la Salvarea Zalău.

În cazul reluării campionatului, în lupta pentru primul loc îşi poate depune candidatura şi Bad Boys, formație aflată pe locul 4, la două puncte distanţă de podium. În continuarea clasamentului, situaţia este extrem de echilibrată, astfel că echipele aflate pe locurile 5 – 12 sunt despărţite doar de două puncte.

Prin urmare, situaţia este destul de interesantă în Liga 3, iar lupta pentru podium pare a fi una intensă, rămâne de văzut, însă, când şi sub ce formă se vor relua întrecerile din Campionatul de Minifotbal Onix Sălaj.

Și în ceea ce priveşte clasamentul golgheterilor, Salvarea Zalău şi X-Team Ortelec sunt fruntaşe, având în vedere că Raul Man (Salvarea Zalău) este golgheter cu 47 de goluri marcate, fiind urmat în clasamet de Robert Niculăuţ (34 goluri) şi Sergiu Păcurar (33 goluri) – ambii de la X-Team Ortelec.

În zilele următoare vom reveni şi cu declaraţiile golgheterilor primelor trei clasate, Robert Niculăuţ (X-Team Ortelec), Raul Man (Salvarea Zalău) şi Andrei Pop (AS Onix).

Mai multe detalii, în ziarul Sportul Sălăjean din 8 aprilie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA a III-a