Connect with us

FOTBAL

CS Barcău Nuşfalău vrea  să joace măcar meciurile rămase din returul Ligii a IV-a


“Ar fi indicată şi posibilă disputarea celor opt etape. Nu cred că se pune problema disputării unui play-off după cum a fost stabilit iniţial”, spune directorul sportiv Robert Goie


Cu noua conducere tehnică şi cu noile achiziţii, CS Barcău Nuşfalău speră să prindă primele patru locuri care să o ducă în play-off. Deocamdată, echipa antrenată de Călin Pop este pe locul 5, la 3 puncte de AS Chieşd, formaţie care însă are un meci mai puţin jucat.

În condiţiile în care campionatul are şanse mici să mai decurgă conform programului, conducerea de la CS Barcău Nuşfalău nu mai pune pe primul loc calificarea în play-off şi vrea mai degrabă să se poată duce la bun sfârşit restul etapelor din sezonul regulat.

În ce priveşte desemnarea campioanei, directorul sportiv de la CS Barcău Nuşfalău crede că o finală între primele două clasate ar fi cea mai bună soluţie.

“În aceste zile este mai mult decât important să respectăm măsurile luate de autorităţi, pentru a ne proteja pe noi în primul rând, dar şi persoanele din jurul nostru. Cât despre reluarea campionatului Ligii a IV-a, având în vedere că data limită de încheiere a competiţiei va fi amânată, cred că ar fi indicată şi posibilă disputarea celor opt etape rămase din retur. Nu cred că se pune problema disputării unui play-off după cum a fost stabilit iniţial, însă probabil disputarea unei “finale” între primele două clasate ar fi benefică în primul rând pentru echipa ce va reprezenta judeţul nostru la barajul de promovare. S-ar putea discuta şi de un sistem play-off/play-out direct, cu 6/5 echipe, însă nu cred că ar fi indicat având în vedere că nu au fost disputate toate jocurile din campionatul regulat. Până în momentul revederii pe “dreptunghiul verde”, nu îmi rămâne decât să urez multă sănătate tuturor”, ne-a declarat Robert Goie, directorul sportiv de la CS Barcău Nuşfalău.

Echipele din a doua jumătate a clasamentului, afectate mai puţin!

Toată suflarea fotbalistică din Liga a IV-a are deja dor de fotbal, mai ales că nici bine nu s-a reluat campionatul că acesta a trebuit intrerupt ca măsură de prevenire a răspândirii viruslui COVID – 19.

Echipele ce nu au obiective de play-off sau de titlu, acestea sunt afectate mai puţin de o eventuală modificare a programului. Toate mai aveau de parcurs opt etape, după care cele de pe locurile 5 – 11 intrau într-un play-out, unde mai erau programate şapte runde.

Rămâne însă de văzut când şi cum se va putea relua competiţia, cel mai important în momentul de faţă fiind depăşirea situaţiei de criză creată de infecţia cu virusul COVID – 19.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL