Connect with us

FOTBAL

Marius Paşca agreează varianta şomajului tehnic la SCM Zalău

”Din punct de vedere moral pentru toată lumea este bine, iar financiar se va trece mai uşor peste această perioadă”, a spus tehnicianul


SCM Zalău s-a pregătit intens în perioada de iarnă şi a alcătuit un lot cu care spera să îşi îndeplinească obiectivul.

Doar un meci oficial din 2020 a apucat să joace gruparea de sub Meseş, cel cu Unirea Dej, pe care l-a pierdut cu 3 – 1 şi a căzut pe ultimul loc. Însă, speranţele salvării de la retrogradare nu s-au risipit, în condiţiile în care mai erau de jucat 14 etape până la final, iar echipa zălăuană avea de recuperat 7 puncte până deasupra liniei.

Tot sportul a intrat în moarte clinică, la fel şi fotbalul, astfel că mai multe echipe au decis suspendarea contractelor sportivilor pe perioada stării de urgenţă.

La o astfel de practică au apelat şi cei de la SCM Zalău, iar de săptămâna trecută s-a intrat în şomaj tehnic. Decizia vine ca un colac de salvare pentru multe cluburi, iar antrenorul Marius Paşca agrează varianta care a fost implementată şi de către SCM Zalău.

”Este o decizie care vine în ajutorul cluburilor ţinând cont că este această stare şi toată lumea stă acasă. Din punct de vedere moral, pentru toate cluburile este bine venită această decizie şi mai ales pentru noi. Din punct de vedere financiar se va trece mai uşor peste această perioadă. În cazul nostru, în momentul în care se va relua activitatea, contractele vor intra în normalitate”, ne-a declarat Marius Paşca.

În această perioadă dificilă, fiecare jucător încearcă să facă o pregătire individuală acasă, după un program stabilit de antrenor.

Conform procedurii, statul va asigura sportivilor a căror activitate este afectată de criza pandemiei COVID-19 un venit minim de 75% din salariul aferent contractului individual de muncă sau contractului de activitate sportivă, plafonat la nivelul a 75% din câştigul salarial mediu brut pe economie, conform Ordonanţei Guvernului.

“Avem un grup pe WhatsApp unde vorbesc cu jucătorii. E o perioadă grea pentru un sportiv, ţinând cont că băieţii erau obişnuiţi cu un anumit tip de antrenament, cu intensitate şi ce ţine de ciclul săptămânal de pregătire. Ţinând cont că acum nu mai poţi să te antrenezi nici prin parcuri este şi mai dificil. Este important să avem capacitatea  de a trece peste asemenea greutăţi. Acum fotbalul şi sportul sunt pe locul secund şi important să ieşim cu bine din această pandemie”

Marius Paşca – antrenor SCM Zalău

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL