Connect with us

DIVIZIA A1

Zălăuanul Tudor Magdaş, sezon reuşit la Unirea Dej

Voleibalistul a fost jucător de bază la gruparea de pe Someş unde a avut evoluţii apreciate, astfel că şi în statistica Federaţiei Române de Volei, zălăuanul este printre remarcaţii la blocaj, fiind pe locul 2 după Răzvan Mihalcea


Sălajul încă mai are valori în voleiul românesc şi chiar internaţional, iar Rareş Bălean şi Tudor Magdaş sunt voleibaliştii cu care orice iubitor al sportului de sub fileu din Sălaj se poate mândri.

Dacă Bălean a ajuns în vara trecută la titrata VfB Friedrichshafen din Germania, Tudor Magdaş a început să se remarce la o echipă ce a jucat în play-off-ul Diviziei A1. Şi nu a fost departe de Volei Municipal Zalău, fiind vorba de Unirea Dej, grupare care la îngheţarea campionatului era cu o treaptă mai jos decât gruparea zălăuană.

La această formaţie, Tudor Magdaş a reuşit să se impună rapid şi încă din sezonul trecut a devenit un jucător de bază. Zălăuanul a pus umărul la o performanţă important reuşită de Unirea, calificarea în play-off şi menţinerea pe locul 5, în spatele unor grupări cu alte pretenţii, precum Arcada Galaţi, SCMU Craiova, Dinamo sau Volei Municipal Zalău.

”Sunt mulţumit că am avut un campionat foarte bun. Sunt mulţumit de mine, dar şi de reuşita echipei, fiindcă ne-am calificat în play-off şi ne-am menţinut pe locul 5. Totuşi, să nu uităm că am avut o echipă tânără”, ne-a declarat Tudor Magdaş, care joacă la Unirea Dej din vara anului 2018.

Aşa cum se ştie, campionatul Diviziei A1 s-a terminat mai repede din cauza pandemiei de coronavirus, Federaţia luând decizia de a îngheţa întrecerea.

”Nu cred că se mai putea juca volei, iar cei de la Federaţie au gestionat foarte bine situaţia. Jucătorii străini au apuca să plece spre casele lor. Este o situaţie grea cauzată de acest virus şi sportul este acum pe locul 2.Eu cred că sunt şanse mici să se mai joace ceva competiţie în acest sezon, oriunde în lume”, a precizat Tudor Magdaş.

Mai multe detalii, în  ziarul Sportul Sălăjean din 1 aprilie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1