Connect with us

FOTBAL

Conducătorii fruntaşelor din Liga a IV-a Sălaj vin cu propuneri pentru terminarea campionatului


Cum tot sportul este blocat, la fel şi fotbalul care nu poate reveni la viaţă mai repede de 16 mai, conducătorii echipelor din Liga a IV-a trec greu peste această perioadă dar nu îşi pierd speranţa că întrecerea judeţeană se va relua luna viitoare. Pare greu de crezut că programul stabilit în vară mai poate fi dus la bun sfârşit, astfel că  reprezentanţii echipelor din partea superioară a clasamentului vin cu unele propuneri pentru terminarea întrecerii


Ediţia 2019 – 2020 a Ligii a IV-a Sălaj este una săracă din punct de vedere al numărului de echipe, în condiţiile în care, în vara trecută, la start au fost doar 11 grupări. A fost o situaţie rar întâlnită, deoarece nicio echipă ce a terminat pe primul loc în seriile din Liga a V-a nu a dorit să promoveze, ba mai mult, atât Luceafărul Bălan, cât şi Sporting Zalău s-au desfiinţat.

Astfel, oficialii de la AJF Sălaj au gândit un alt sistem, iar pentru a creşte spectaculozitatea competiţiei, dar şi pentru a avea numărul minim de meciuri, s-a apelat la un sistem cu play-off şi play-out.

Drept urmare, după cele 22 de etape din sezonul regulat, urmau alte şase runde în play-off, acolo unde aveau să se califice primele patru clasate, în timp ce formaţiile aflate pe locurile 5 – 11 urmau să joace un singur tur în play-out.

Pare imposibil de respectat un astfel de program, în condiţiile în care Liga a IV-a Sălaj s-a întrerupt după etapa a XIV-a disputată în 8 martie, ca măsură de prevenire a răspândirii infecţiei cu COVID – 19.

Veştile venite din partea FRF în ce priveşte reluarea competiţiilor interne, implicit şi cele judeţene, nu sunt tocmai bune, astfel că 16 mai este termenul cel mai apropiat ca fotbalul să revină la viaţă. Asta cu condiţia ca întreaga ţară să depăşească momentele grele creeate de infecţia cu COVID – 19.

Sezonul se va prelungi şi s-ar putea juca implicit în toată luna iunie, chiar şi până în iulie, dar şi aşa, pare greu de crezut, că cele opt etape din sezonul regulat, plus alte şase runde în play-off, se mai pot disputa.

În ce priveşte Ligiile 1, 2 şi 3 s-au discutat fel şi fel de variante pentru a se putea termina întreceriile pe teren, iar deocamdată nu a luat nimeni în calcul îngheţarea campionatelor.

Trecând la nivelul Ligii a IV-a Sălaj, deocamdată AJF Sălaj nu are un răspuns clar în ce priveşte data şi modul de reluare a competiţiei şi aşteaptă veşti din partea Federaţiei Române de Fotbal.

Până atunci însă, am dorit să aflăm părerea conducătorilor de la echipele fruntaşe ale campionatului, cele care se luptă pentru obiective importante, precum câştigarea titlului sau calificarea în play-off.

Rapid Jibou şi Sportul Şimleu, în derivă! Cum se poate decide campioana?

În Sălaj, lupta pentru titlul de campioană este extrem de echilibrată şi pare departe de a fi decisă, în condiţiile în care Sportul Şimleu şi Rapid Jibou mai aveau să se întâlnească de două ori în play-off.

În momentul întreruperii campionatului, Sportul Şimleu este la egalitate de puncte cu Rapid Jibou, dar echipa pregătită de George Zima este pe primul loc datorită unui golaveraj mai bun. Cele două rivale au apucat să joace de două ori în sezonul regulat, iar Rapid Jibou a câştigat cu 3 – 1 în tur, în timp ce Sportul Şimleu s-a impus cu 2 – 1 în retur. La rezultate directe, în momentul de faţă, Rapid Jibou ar fi în avantaj, dar acest criteriu nu poate fi pus în discuţie, deoarece sezonul regulat încă nu s-a terminat.

Cine va fi campioana Sălajului şi cum se poate relua campionatul sunt întrebări pe care şi le pun în momentul de faţă iubitorii fotbalului din Sălaj, la care AJF Sălaj nu poate avea un răspuns clar.

Mai multe amănunte despre acest subiect, declaraţii şi propuneri de la conducătorii fruntaşelor din Liga a IV-a, în ediţia tipărită a ziarului de miercuri, 1 aprilie

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL