Connect with us

Ştiri din Sălaj

O lacrimă pentru Daniel Hoblea

În plină nebunie a acestei blestemate pandemii, o veste neașteptată vine să mă întristeze și mai mult, să-mi răvășească toate așteptările – ne-a părăsit în mod neașteptat și mult prea repede jurnalistul, scriitorul și eseistul Daniel Hoblea, unul dintre pilonii renașterii culturii sălăjene, un om de o afabilitate și de o politețe aparte.

Moartea sa ne lasă mai săraci cu un autor atipic, cu un prieten devotat al cărții, cu un iubitor al tradițiilor ancestrale. Spirit rafinat și cosmopolit, cu o largă paletă a abordărilor literare, acesta s-a remarcat îndeosebi prin cărțile de poezie, prin cele de eseistică și prin cele traduse din limba franceză, fiind un împătimit al lui Réne Guénon.

După cum a fost unul dintre promotorii și realizatorii revistei Caiete Silvane, care poartă și amprenta activității sale redacționale. Manifesta în toate situațiile o civilitate și o cordialitate bonomă, dar și o retractilitate care îl menaja deintruziunile exterioare.

Îmi rămân în memorie dialogurile și polemicile cordiale purtate illotempore, momentele în care mă suna pentru anumite lămuriri legate de apariția în revistă atextelor mele, ultimele convorbiri legate de cartea publicată anul trecut la editura revistei, în cadrul căreia, de asemenea, era angrenat din plin.

Dar, peste toate, rămîne regretul de a fi pierdut un partener de dialog, un preopinent ale cărui argumente literare erau directe și la obiect.

Arăta o munificență aparte față de cărțile altora, neglijându-le de multe ori pe ale sale, fiind un împătimit al corectitudinii și expresivității textuale.

Gîlceava himerelor, cartea sa decăpătâi, care reunește o serie de fragmente anamnestice cu tentă spiritualistă, rămâne o provocare și o mărturie a unui om dedicat total înțelegerii și aprofundării sensurilor existenței, cu deschideri spre toate registrele interogative ale ființării.

Securea de diamant a cuvintelor așternute în pagină ne va tăia mereu un drum luminos spre invazia formelor sale poetice, în care reverbera simbioza discretă a realului și a imaginarului, dimensiunea transcendentală a unui tumult sufletesc.

Ca întotdeauna când trebuie să fim cuiva recunoscători, și eu aștern aceste modeste rânduri de prețuire mult prea târziu, când, între noi, s-au instalat tăceri insurmontabile, ziduri dincolo de care răzbate doar umbra unor amintiri.

Atunci cînd puneam la cale editarea recentei mele cărți, mă gândeam la perspectiva unor viitoare colaborări, la alte proiecte scriitoricești la care el participa cu entuziasm și cu mult profesionalism.

Numai că, de dataa ceasta, bunul de tipar o să mi-l dea direct din ceruri…  Acolo unde mai poate răzbate doar o lacrimă.

Ioan F. POP

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj