Connect with us

Ştiri din Sălaj

REPORTAJ. Jiboul trece prin cea mai prosperă perioadă din istorie. GALERIE FOTO

Aflat la primul mandat ca primar al oraşului de pe Someş, inginerul Dan Ghiurco şi-a pus amprenta asupra administraţiei locale, iar după aproape patru ani de muncă a dat publicităţii şi raportul de activitate în care pot fi remarcate toate realizările lui şi a echipei sale


Inginerul Dan Ghiurco s-a născut în anul 1967 în comuna Someş-Odorhei, judeţul Sălaj şi de la vârsta de 11 ani locuieşte în Jibou.

A absolvit Liceul Teoretic ”Ion Agârbiceanu” din localitate, după care a urmat cursurile Universităţii Tehnice Petroşani.

După absolvirea facultăţii a ocupat mai multe funcţii:

  • 1992-1996 – inginer la Exploatarea Minieră Sărmăsag, Sălaj.
  • 1996-2000 – şef de sector la Exploatarea Minieră Sărmăsag, Sălaj.
  • 2000-2004 – director la Exploatarea Minieră Jibou, Sălaj.
  • 2004-2016 – director firmă privată.

În anul 2010 a absolvit un master în Administraţie Publică la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” Arad.

Este membru PSD din anul 2008, cu două mandate de consilier judeţean (2008-2016) având şi calitatea de preşedinte al Comisiei economice din cadrul Consiliului Judeţean Sălaj.

În 2015 a fost ales preşedintele organizaţiei PSD Jibou, calitate deţinută până în prezent. La alegerile locale din iunie 2016 a fost ales în funcţia de primar al oraşului Jibou. Dan Ghiurco este căsătorit şi are două fete.

A intrat în politică, din dorinţa de a munci  în slujba cetăţenilor

”În 2008, la solicitarea conducerii PSD Sălaj, dar în acelaşi timp de nemulţumirea mea faţă de modul şi ritmul în care se derulau lucrurile în Jibou, am decis să accept provocarea de a mă implica în viaţa publică”.

 Dan Ghiurco, primarul oraşului Jibou

Pregătiri ample pentru al doilea mandat

  • Finalizarea proiectelor din fonduri guvernamentale şi a celor din bugetul local;
  • Implementarea proiectelor depuse prin POR, care vor beneficia de finanţare;
  • După finalizarea lucrărilor de canalizare se impune modernizarea tuturor străzilor din oraş (am pregătit un studiu de fezabilitate în acest sens);
  • Execuţia tronsonului nr. 2 a şoselei ocolitoare care are ca scop scoaterea integrală a traficului greu din oraş, solicitare depusă la Ministerul Transporturilor;
  • Dezvoltarea parcului industrial;
  • Reabilitarea termică a blocurilor;

”Lista de consilieri locali ai PSD Jibou va fi de departe cea mai valoroasă dintre toate,alcătuită din oameni care au demonstrat în profesia lor, tineri şi maturi, respectaţi şi apreciaţi de comunitate”, spune edilul Dan Ghiurco.

Mandatul 2016 – 2020, o sumedenie de proiecte implementate în oraş, dar şi în satele aparţinătoare

Imediat după ce Dan Ghiurco s-a instalat în funcţia de primar şi şi-a format echipa din jurul său, a început o muncă titanică de modernizare şi revitalizare a oraşului de pe Someş. Cunoaştem cu toţii că înainte de 2016, oraşul Jibou era gri, cu o infrastructură rutieră precară, unde nu se întâmplau nici foarte multe evenimente.

Însă, câştigarea alegerilor locale în 2016 de actualul primar, Dan Ghiurco, a fost un mare câştig pentru micul orăşel. În cei aproape 4 ani, Jiboul a devenit un oraş viu, a prins culoare şi trece poate prin cea mai prosperă perioadă din istoria sa, deoarece astăzi se derulează invetiţii importante care depăşesc 1.650 de miliarde de lei vechi, inclusiv din fonduri europene.

În cei patru ani 2016 – 2020, toate cele patru cămine culturale din satele aparţinătoare au fost reabilitate, modernizate şi dotate cu mobilier nou. Au avut loc ample lucrări de asfaltare atât în oraş, cât şi în satele Var, Husia, Cuceu. S-au executat peste 3500 mp de trotuare pavate, iar zona centrală a fost amenajată cu flori şi ghivece de flori.

Tribunele stadionului din oraş au fost reabilitate, iar acoperişul vestiarelor a fost refăcut. Sistemul de supraveghere video stradal a fost îmbunătăţit şi completat cu 24 de camere.

În anul 2018 au fost reabilitate şanţurile din satul Rona şi s-au făcut lucrări de reparaţii la capela din Jibou, unde curtea a fost pavată pe o suprafaţă de 700 mp. S-au executat lucrări de modernizare a zonei centrale, spaţii verzi, jardiniere, sistem de irigare, parcul central. În anul 2018 se continuă cu lucrări de asfaltare şi modernizare străzi în oraşul Jibou: 4 străzi în satul Cuceu, 5 străzi în satul Husia, 3 străzi în satul Var, 2 străzi în Jibou.

Totodată, s-au efectuat lucrări de acostamente, şanţuri betonate, podeţe şi accese la proprietăţi. Trotuarele din zona centrală au fost luminate cu becuri led. Jiboul este primul oraş care a introdus deşeurile menajere subteran, prin construirea a 6 puncte de colectare subterană şi 3 puncte de colectare selectivă cu acces controlat.

Realizarea ansamblului comemorativ la 100 de ani de la Marea Unire, a fost cel mai important eveniment din judeţ în anul Centenar.

Un alt proiect important pentru Jibou a fost extinderea sistemului de supraveghere video, obiectiv realizat în cursul anului 2019. Au fost amenajate spaţii verzi pentru petrecerea timpului liber pe strada Castanilor.

În anul 2020, Jiboul face investiţii de peste 1.650 de miliarde de lei vechi!

Pe lista de investiţii se află nu mai puţin de 36 de proiecte susţinute din mai multe surse de finanţare, inclusiv fonduri europene

Programul  de investiţii pentru anul 2020 este foarte bogat în proiecte de dezvoltare. Primăria Jibou a lucrat la capacitate maximă pentru a atrage fonduri din toate sursele posibile pentru a dezvolta oraşul şi de a ridica calitatea vieţii. Deşi cu un buget mic, Jiboul a atras sume importante atât de la Guvern, cât şi de la Uniunea Europeană. Astfel, 36 de investiţii se derulează deja în Jibou, în diferite faze. Cele mai mari proiecte sunt despre construirea unui bazin de înot didactic, o sală nouă de sport, locuinţe ANL de serviciu, modernizarea şi dotarea spitalului cu aparatură medicală, reabilitarea infrastructurii preşcolare şi şcolare, modernizarea şi asfaltarea străzilor.

„Dacă până în anul 2015 lista de investiţii a Primăriei Oraşului Jibou cuprindea anual un număr de 3-5 lucrări, din 2016 numărul acestora a crescut de la an la an, ajungând în 2020 la 36 de obiective cuprinse în lista de investiţii”, a declarat primarul oraşului Jibou, Dan Ghiurco.

Organizaţia de tineret TSD Jibou, cea mai puternică din judeţ

Organizaţia de tineret şi femei a Partidului Social Democrat din oraşul Jibou este o echipă foarte puternică şi foarte bine pregatită din punct de vedere al studiilor, mulţi dintre tinerii înscrişi în organizaţie fiind cu studii superioare, o echipă dornică de muncă, dornică de schimbare, dornică să fie un exemplu pentru comunitatea din care fac parte.

Această organizaţie poate fi schimbarea şi reformarea acestui partid, că aceşti tineri sunt viitorul oraşului şi împreună cu ei, Dan Ghiurco găseşte soluţii noi şi inovatoare pentru dezvoltarea continuă a oraşului. Aceştia îşi doresc crearea unui climat cât mai propice pentru dezvoltarea oraşului şi pentru atragerea tinerilor valoroşi în comunitatea locală. Părerile celor două organizaţii completează foarte bine cu idei toate proiectele administraţiei locale.

 “Cred că pentru reformarea acestui partid avem nevoie de tineri valoroşi, implicaţi şi cu viziune. Mă bucur că alături de mine au venit foarte mulţi tineri valoroşi care mă susţin în proiectele mele prezente şi viitoare”, declară primarul Jiboului, Dan Ghiurco.


Lista de investiţii aferente anului 2020

  1. Reabilitare şi modernizare rigole pluviale în satele Var şi Cuceu – buget local
  2. Reabilitare şi modernizare zona Garoafelor din oraşul Jibou – buget local
  3. Construcţie de locuinţe de serviciu – ANL în oraşul Jibou
  4. Modernizare reţele electrice str. Wesselenyi Miklos, Jibou – buget local
  5. Extindere reţea de gaze naturale în satele Rona, Cuceu şi Husia – PNDL 3
  6. Amenajare spaţii pentru petrecerea timpului liber în zona Castanilor – buget local
  7. Modernizare iluminat public în oraşul Jibou şi satele aparţinătoare – fonduri europene
  8. Reabilitarea şi modernizarea Grădiniţei cu program normal nr. 2 Jibou – PNDL 2
  9. Lucrări de intervenţie privind creşterea performanţelor energetice ale blocurilor de locuinţe O1 şi O2 – fonduri europene
  10. Reabilitarea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale Lucian Blaga – fonduri europene
  11. Modernizarea Liceului Tehnologic Octavian Goga şi construire sală de sport – fonduri europene
  12. Modernizare şi extindere Grădiniţa cu program prelungit Prichindel – fonduri europene
  13. Modernizarea infrastructurii serviciilor pentru creşterea calităţii vieţii în Jibou – fonduri europene
  14. Dotarea ambulatorului de specialitate al Spitalului Orăşenesc Jibou – fonduri europene
  15. Construire bazin de înot didactic – C. N. I.
  16. Construire sală de sport cu tribună de 180 de locuri – C. N. I.
  17. Reabilitarea şi modernizarea străzilor Libertăţii şi Spitalului din Jibou – F. D. I.
  18. Reabilitarea şi modernizarea străzilor Tudor Vladimirescu şi Odorheiului – PNDL 2
  19. Instalaţii pentru hidranţi pentru instituţii publice – buget local
  20. Reabilitare şi modernizare strada Wesselenyi Jibou – buget local
  21. Modernizare reţea de distribuţie electrică pe străzile P-ţa 1 Decembrie 1918, Libertăţii şi Spitalului din Jibou – buget local
  22. Modernizare infrastructură de iluminat public şi fibră optică pe străzile P-ţa 1 Decembrie 1918, Libertăţii
  23. Reabilitarea şi modernizarea străzilor Nuferilor şi Stadionului – buget local
  24. Reabilitare şi modernizare piaţa agroalimentară Jibou – buget local
  25. Alimentare cu energie electrică iluminat public – stâlpi metalici pe străzile Wesselenyi Miklos şi Stadionului – buget local
  26. Reparaţii strada Wesselenyi – buget local
  27. Modernizare structuri rutiere Jibou – PNDL 3
  28. Achiziţionare puncte de colectare selectivă 6 buc. – redevenţă
  29. Modernizare parc CFR
  30. Realizare reţea WI-FI zona centrală Jibou – buget local

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj