Connect with us

DIVERSE

Două luni fără competiţii de fotbal în România!


Federaţia Română de Fotbal lucrează în această perioadă într-un grup de lucru pentru a decide viitorul competiţiilor interne pe care le organizează. Prima concluzie este că termenul cel mai apropiat pentru reluarea competiţiilor fotbalistice din România ar putea fi 16 mai 2020


Pandemia creeată de Coronavirus a arucat în aer tot sportul din lume, implicit şi pe cel din România.

Toate Federaţiile au suspendat competiţiile, iar unele s-au şi grăbit să dea un verdict în ce priveşte acest sezon.

Astfel, Federaţia Română de Volei a îngheţat Divizia A1 la feminin şi masculin, deşi din play-off mai erau de jucat 8 etape!?

Federaţia Română de Fotbal nu ia în calcul o astfel de variantă, intenţia fiind aceea ca “sportul rege” să îşi continue activitatea.

La nivelul FRF, se lucrează deja la diferite variante, prin care se pot relua competiţiile interne pe care forul condus de Răzvan Burleanu le organizează.

S-a format un grup de lucru, iar prima şedinţă prin videoconferinţă a avut loc miercuri.

Prima concluzie este una nu tocmai pe placul fotbaliştilor şi celor implicaţi în fenomenul fotbalistic, având în vedere că termenul cel mai apropiat pentru reluarea competiţiilor ar putea fi 16 mai!

“În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că termenul cel mai apropiat pentru reluarea competițiilor fotbalistice din România ar putea fi 16 mai 2020, dacă situația privind epidemia COVID-19 se va îmbunătăți în jurul acestei date”, se arată în comunicatul emis de FRF.

FRF încearcă în această perioadă să găsească variante de rezervă pe baza cărora se pot relua competiţiile, însă numai după ce Statul va permite acest lucru.

Următoarea întâlnire a Grupului de Lucru va avea loc joi, 19 martie 2020, ora 17:00, tot prin videoconferinţă.

Vom  reveni cu mai multe amănunte pe acest subiect.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE