Connect with us

DIVIZIA A1

Volei Municipal Zalău vrea „îngheţarea” campionatului!

Din câte se pare, conducerea vicecampioanei ar agrea această idee şi se poate vedea acest lucru într-o adresă oficială emisă de Volei Alba Blaj, care a fost trimisă la Federaţie. Liderul din Divizia A1 la volei feminin a consultat mai multe cluburi în ce priveşte îngheţarea campionatului, iar între echipele care au fost de acord cu aceste propuneri se află şi Volei Municipal Zalău


Şi voleiul românesc este afectat de pericolul epidemiologic pe care în reprezintă virusul COVID – 19, astfel că Federaţia Română de Volei a decis suspendarea tuturor competiţiilor până pe 31 martie.

În condiţiile în care luni, 16 martie, preşedintele României a declarat stare de urgenţă pentru următoarele 30 de zile, pare greu de crezut că întrecerile sportive se vor putea relua pe 1 aprilie.

Se vehiculează tot felul de variante în ce priveşte finalitatea competiţiilor şi la unele sporturi se ia în calcul chiar îngheţarea întrecerilor.

O astfel de variantă ar agrea şi Volei Municipal Zalău. Se poate observa acest lucru pe o adresă trimisă la Federaţie de Volei Alba Blaj, campioana României la volei feminin, care solicită terminarea Diviziei A1, iar clasamentul final să rămână cel după desfăşurarea ultimei etape din faza a II-a a play-off-ului, respectiv play-out-ului, atât la feminin, cât şi la masculin. Conducerea de la Volei Alba Blaj vine cu o serie de argumente pentru ca întrecerea să fie ”îngheţată” şi cu precizări importate că adresa a fost întocmită după ce oficialii de la Volei Alba Blaj s-au consultat cu mai multe echipe, care au fost de acord cu propunerea.

Există opt echipe de la feminin care agrează idee şi una de la masculin, e vorba de … Volei Municipal Zalău.

“Domnule Preşedinte, vă informăm că această adresă am transmis-o Federaţiei Române de Volei după ce am consultat în prealabil şi celelalte cluburi din Divizia A1 feminin, care au fost de acord în marea lor majoritate cu prezentele propuneri ( CS Dinamo, CSM Târgovişte – nu este de acord, schimbând poziţia de principiu comunicată vineri telefonic prin domnul Dragoş Bizdrigheanu, Ştiinţa Bacău, CSM Lugoj, CSU Belor Galaţi, FC Argeş, CS Medgidia, CS „U” NTT Data Cluj-Napoca, VCM Zalău)”, se arată în comunicatul trimis de Volei Alba Blaj.

Jucătorii în “ceaţă”. Ce se întâmplă cu salariile?

 Cei mai îngrijoraţi de acest subiect sunt voleibaliştii de la Volei Municipal, care oricum au trecut în acest sezon peste momente grele, din punct de vedere financiar, după ce la echipă au fost întârzieri salariale. Acum se pune o întrebare, a cărui răspuns încă nu este exact. Ce se întâmplă cu salariile pe ultimele luni ale acestui sezon?

Surse din anturajul echipei spun că jucătorii aşteaptau o întâlnire cu cei din conducere dar care încă nu a avut loc, pentru a se lămuri problemele. Se pare că nici antrenamentele nu mai au loc, până când Federaţia va decide dacă acest campionat se îngheaţă sau nu. Din câte se pare, chiar în cursul zilei de miercuri se va lua o hotărâre în acest sens.

Volei Municipal ar fi în afara podiumului, dacă acest campionat se ”îngheaţă”

Terminarea campionatului de volei în data de 18 martie ar însemna omologarea rezultatelor şi a clasamentului existent în momentul de faţă. Asta ar însemna că Volei Municipal Zalău ar fi în afara podiumului, iar sub conducerea familiei Coţa ar înregistra din nou, o clasare modestă, doar pe locul 4, la fel cum s-a întâmplat în sezonul 2017 – 2018.

Campioană ar fi Arcada Galaţi, medaliată cu argint SCMU Craiova, în timp ce Dinamo Bucureşti ar obţine medalia de bronz.

Cupa României ar urma să se anuleze, deşi mai era de jucat turneul final, la începutul lunii mai, acolo unde era calificată şi Volei Municipal Zalău. Nu ştim cum de Volei Municipal Zalău este deocamdată singura echipă de la masculin care agrează ideea de îngheţare a campionatului şi se pune problema dacă nu cumva conducerea are la mijloc şi alte interese, prin care să scape de plata unor obligaţii financiare la jucători.

Conform programului actual, opt etape din play-off au mai rămas de jucat, ultima etapă fiind programată pe 25 aprilie.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1