Connect with us

FOTBAL

Ploaie de goluri în meciul dintre CS Hida şi Someşul Gâlgău


În prima partidă oficială din 2020, CS Hida a câştigat cu 6 – 0 şi rămâne aproape de primele două clasate


CS Hida a început returul cu gândul la promovarea în Liga a IV-a. În a doua etapă din retur, prima jucată în 2020, echipa pregătită de Cornel Onaţ şi Alexandru Colciar a defilat în meciul cu Someşul Gâlgău. Astfel, Sergiu Onaţ a deschis scorul, pentru ca după doar câteva minute, Ionuţ Pop să dubleze avantajul echipei gazdă. Până la pauză, Marius Groza şi Andrei Boldor şi-au trecut şi ei numele pe lista marcatorilor, cel din urmă reuşind dubla în partea secundă.

Acelaşi lucru a fost reuşit şi de Sergiu Onaţ.  S-a terminat 6 – 0, însă diferenţa putea fi şi mai mare, însă gazdele nu au fost suficient de concentrate la finalizare.

Pentru CS Hida urmează acum derby-ul zonal de la Dragu, în timp ce Someşul Gâlgău primeşte vizita Olimpiei Rus.

După 13 etape, CS Hida se află pe locul 3 în clasamentul Seriei Est, la doar două punct de primele două clasate, Rapid Zimbor şi ACS Tihău.

CS Hida – Someşul Gâlgău 6 – 0 (4 – 0)

Au marcat: Sergiu Onaţ (‘7 şi 50), Ionuţ Pop (‘10), Andrei Boldor (‘37 şi 63) şi Marius Groza (‘44)

CS Hida: Robert Onaţ – Cristian Puşcaş, Dragoş Covaci, Andrei Boldor, Marius Luca, Andrei Petruş, Andrei Ghiurea, Sergiu Onaţ, Marius Groza, Ionuţ Pop şi Roland Pintea. Rezerve: Cristian Moldovan, Dorin Pop, Alex Noja, Cristian Mezei şi Alin Roşu. Delegat: Cornel Onaţ

Someşul: Adrian Oros – Vasile Chira, Florin Oşan, Răzvan Gavriş, Alexandru Boboş, Alexandru Banias, Gabriel Hatos, Marius Drăgan, Alex Viman, George Şuteu şi George Ciurean.  Rezerve: George Grebenişan, Remus Gavriş, Vlad Andrei şi Paul Miclea. Delegat: Stelian Gavriş

Au arbitrat: la centru – Alin Demian (Letca), asistenţi Răzvan Lazăr (Tihău) şi Adrian Lăcătuş (Jibou)

Observator AJF: Dumitru Tămăşan (Agrij)

Jucătorul meciului: Andrei Boldor

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL