Connect with us

HANDBAL

HC Zalău NU renunţă la pregătire, în plină “criză” de Coronavirus: ”Am luat şi noi măsuri”, spune Tadici


Gruparea zălăuană şi-a reluat vineri antrenamentele după o săptămână de vacanţă, iar sâmbătă, dar şi luni, fetele de la HC Zalău s-au pregătit la sală


Sportul s-a oprit în România pentru a preveni răspândirea virusului COVID – 19. Mai toate Federaţiile au decis suspendarea competiţiilor până pe 31 martie, dar această dată poate fi prelungită, în funcţie de situaţia din ţară.

Federaţia Română de Handbal a decis şi ea sistarea tuturor competiţiilor din România până pe 31 martie, dar la prima vedere această decizie nu afectează şi Liga Naţională de handbal feminin. Acest campionat era oricum întrerupt deoarece în această perioadă era prevăzută participarea lotului Naţional la turneul preolimpic şi disputarea jocurilor cu Polonia din preliminariile Campionatului European, care s-au amânat!

Situaţia creeată în ţară a făcut ca multe cluburi să îşi suspende activitatea, însă HC Zalău nu este atât de panicată, iar formaţia zălăuană se antrenează în această perioadă.

Însă, în ce priveşte combaterea virusului, după fiecare antrenament, atât sala, cât şi vestiarele sunt dezinfectate.

” Viaţa merge înainte, dar cu măsuri foarte stricte. Am luat şi noi măsuri, iar sala se dezinfectează după fiecare antrenament, la fel şi vestiarul şi nimeni nu mai lasă niciun lucru în vestiar.  Toată lumea îşi duce prosopul şi echipamentul să îl spele acasă. La noi, pregătirea decurge normal şi aşteptăm deciziile de la nivel de Federaţie să vedem ce se hotăreşte vizavi de campionat”, a spus antrenorul Gheorghe Tadici.

Fetele de la HC Zalău au avut vineri primul antrenament după o vacanţă de o săptămână, iar pregătirea a continuat sâmbătă, când la antrenament au fost prezente şi cele patru jucătoare revenite de la lot, Dana Abed-Kader, Alexandra Severin, Sabrina Lazea şi Teodora Popescu.

Inclusiv luni dimineaţă, jucătoarele de la HC Zalău au avut stabilit un antrenament.

”Din ce am discutat cu toţi ceilalţi antrenori, toate echipele au avut 5 zile libere, dar noi am avut o săptămână, fiindcă am jucat mai repede la Buzău. De miercuri, cam toată lumea reia pregătirea, de la Slobozia şi până la Vâlcea, mai puţin CSM Bucureşti, care am înţeles că are 10 zile liber. Noi de vineri facem antrenamente, am făcut sâmbătă şi luni, iar duminică fetele au fost libere”, ne-a informat Tadici.

”La ce spaimă s-a băgat în populaţie, parcă toţi au căzut psihic”

Antrenorul de la HC Zalău întâreşte deciziile autorităţilor în ce priveşte respectarea anumitor reguli pentru combaterea noului virus, dar spune că nu trebuie intrat în panică.

”La ce spaimă s-a băgat în populaţie , parcă toţi au căzut psihic. Sper că se vor reglementa treburile. Nu trebuie intrat în panică, fiindcă dacă e să faci nişte comparaţii cu dezastrele care au fost, viaţa trebuie să meargă mai departe. Nu se opreşte acum pământul. Trebuie evitate zonele aglomerate şi în primul rând nu trebuie intrat în contact cu persoanele venite din străinătate. Unii sunt inconştienţi şi se duc să îşi îmbolnăvească familiile, rudele sau vecinii”, a mai spus Gheorghe Tadici.

 

Mai multe amănunte, în ediţia tipărită a ziarului de miercuri

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL