Connect with us

HANDBAL

Dana Abed-Kader ar putea pleca la final de sezon de la HC Zalău


Golghetera echipei îşi încheie contractul la final de campionat şi deja este în atenţia mai multor grupări din Liga Naţională. “Şi-a făcut treaba la Zalău şi dacă are oferte ea decide”, a spus Tadici


Venită la Zalău, la începutului anului 2017, de la CSM Cetate Deva – echipă desfiinţată, Dana Abed-Kader a reuşit un salt mare în carieră la gruparea de sub Meseş. Antrenorul Gheorghe Tadici i-a dat încredere jucătoarei, care a ajuns un pivot apreciat în Liga Naţională pentru evoluţiile constante.

Dana Abed-Kader a devenit golghetera Zalăului şi în ultima perioadă a intrat şi în vederile Naţionalei, fiind convocată la mai multe acţiuni, dar şi pentru turneul preolimpic din Muntenegru.

Handbalista de 23 de ani îşi va încheia contractul cu HC Zalău la finalul acestui sezon şi sunt şanse mari ca ea să plece, mai ales că deja de serviciile sale sau interesat mai multe echipe.

“Este la final de contract, dar avem o clauză, însă  dacă vrea să plece eu nu am niciun fel de problemă. Şi-a făcut treaba la Zalău şi dacă sunt şi alte oferte mai bune, ea va decide”, a spus Gheorghe Tadici.

În acest campionat, Dana Abed-Kader a marcat 91 de goluri pentru HC Zalău.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL