Connect with us

FOTBAL

Şi competiţiile organizate de AJF Sălaj se suspendă!


Forul condus de Daniel Sabou a luat act de hotărârea Comitetului de Urgenţă al FRF şi toate competiţiile organizate de AJF Sălaj, Liga a IV-a, Liga a V-a, dar şi cele de copii şi juniori vor fi întrerupte până pe 31 martie


Ca urmare a pericolului epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID – 19, FRF a decis joi să suspende toate competiţiile pe care le organizează, până pe 31 martie.

Şi AJF Sălaj a luat act la hotărârea Comitetului de Urgenţă al FRF şi toate competiţiile de la nivel de judet au fost suspendate. Astfel, Liga a IV-a, Liga a V-a şi întrecerile de copii şi juniori vor fi în pauză până pe 31 martie.

“Am informat echipele despre faptul că toate competiţiile organizate de AJF Sălaj se suspendă până pe 31 martie. Când Federaţia va decide reluarea competiţiilor pe care le organizează atunci ne vom conforma şi noi”, a precizat preşedintele AJF Sălaj, Daniel Sabou.

Trei etape urmau să fie programate în luna martie, atât în Liga a IV-a, cât şi în Liga a V-a.

Reamintim că cele două competiţii s-au reluat săptămâna trecută, după pauza de iarnă, dar acum echipele sunt nevoite să intre din nou într-o mică pauză de aproape 3 săptămâni.

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL