Connect with us

FOTBAL

Marius Paşca nu îşi pierde speranţa

Chiar dacă SCM Zalău a debutat cu stângul în retur şi a pierdut la Dej, antrenorul are convingerea că echipa sa va ieşi din această pasă proastă şi îşi va îndeplini obiectivul. “Sunt convins că o vom scoate la capăt, fiindcă ştiu ce jucători antrenez. Nu mă gândesc la retrogradare”, a spus antrenorul


După cele zece achiziţii din iarnă, SCM Zalău aştepta cu mare optimist startul returului, care a fost complet ratat pentru formaţia zălăuană. În deplasarea de la Unirea Dej, sălăjenii au avut un început bun de joc, în care a dominat, dar a luat un gol pe final de primă repriză şi de acolo s-a rupt  totul. Zălăuanii au fost fără reacţie în partea secundă, când Unirea a jucat exact pe contraatac şi a mai înscris de două ori, tot prin acelaşi jucător, Andrei Pop.

SCM Zalău a fost în genunchi şi a reuşit doar golul de onoare, prin Răzvan Dulap, care a marcat în prelungiri, cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Florin Istrate.

A fost supărare mare în tabăra SCM-ului după acest eşec, dar mai ales în rândul iubitorilor fotbalului, iar pe reţelele de socializare a apărut un val de reproşuri la adresa conducerii.

Antrenorul a analizat atent tot ce s-a făcut bine şi ce s-a făcut greşit în jocul de la Dej şi încă nu şi-a pierdut speranţa. Marius Paşca consideră că echipa poate ieşi din această situaţie şi că cele 7 puncte care o despart pe SCM de locul 12 se pot recupera.

“M-am uitat de două ori pe filmarea meciului de la Dej. M-a nemulţumit lipsa de reacţie pe care am avut-o după pauză şi diferenţa de calitate a jocului pe care l-am prestat în a doua repriză. S-au făcut greşeli mari şi toată lumea a fost supărată după acest joc, dar până la urmă o vom scoate noi la capăt. Când spun acest lucru mă bazez pe jucătorii cu experienţă pe care îi avem. Nu mă gândesc sub nicio formă la retrogradare, fiindcă cele 7 puncte se pot recupera în trei etape. Cei care se gândesc la retrogradare  consider că exagerează. Sunt convins că de la meci la meci vom creşte, se va vedea o schimbare în joc  şi de atitudine, pentru că avem jucători de calitate şi refuz să cred că nu vom ieşi din această situaţie”, ne-a declarat Marius Paşca.

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. andrei

    11 March 2020 at 14:31

    Desi beneficiaza , de un buget record de 1.925.000 de lei, echipa SCM Zalau a fost UMILITA de Unirea Dej Echipa condusa de Doru Tarle a primit in anul 2019 prin hotararea de consiliul nr. 197/11.07.2019 suma de 350.000 , iar in luna octombrie prin HCL 322/24.10.2019 a primit inca 428.000 lei . In luna Februarie 2020 SCM Zalau , clubul condus de Doru Tarle a mai primit 1.147.000 lei . Este un buget record pentru liga a IIIa Fotbal Club Comuna Recea , echipa de pe primul loc , are alocat pe acest an 600.000 lei .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL