Connect with us

BOX

Diana Tănăsescu, după ce a câştigat Cupa României: “Visul meu este să ajung la Mondiale”

Pugilista de la CSM Zalău a triumfat la Cupa României, demonstrând încă o dată că este una dintre cele mai promiţătoare tinere pugiliste din ţara noastră. Tănăsescu a devenit campioană naţională în 2019 şi după ce şi-a trecut în palmares şi Cupa, visează ca în viitor să ajungă la Campionatul Mondial


Recent a avut loc Cupa României la box feminin. Competiţia a avut loc la Buzău şi s-a desfăşurat la mai multe categorii de vârstă. Pentru această competiţie, CSM Zalău a deplasat un lot format din şapte sportive. Este vorba despre Diana Tănăsescu (cadeţi – 62 kg), Szatmari Maria (juniori – 48 kg), Margareta Hidigan (juniori – 52 kg), Lucza Renata (juniori – 54 kg), Andreea Ardelean (juniori – 63 kg), Andreea Varga (tineret – 48 kg) şi Elida Oşan (tineret – 64 kg).

Înaintea competiţiei, antrenorii secţiei de box sperau la cel puţin patru medalii, dar pugilistele s-au comportat foarte bine şi au reuşit să depăşească acel target.

Astfel, cel mai bun rezultat a fost obţinut de Diana Tănăsescu. După ce în luna septembrie 2019 reuşea să devină campioană naţională, eleva lui Adrian Popuţea şi Ioan Dragoş a strălucit din nou şi a cucerit AURUL şi la Cupa României de la Buzău.

Pe podium au reuşit să urce alte patru pugiliste de la CSM Zalău. Astfel, Szatmari Maria, Margareta Hidigan, Lucza Renata şi Andreea Varga au reuşit să cucerească medaliile de bronz.

Obiectivul clubului a fost depăşit, iar antrenorii Adrian Popuţea şi Ioan Dragoş nu au decât să se declare mulţumit.

Se putea şi mai bine, având în vedere că Hidigan a ratat calificarea în finală la “mustaţă”, după ce a pierdut cu 3 – 2 la capătul unui meci foarte echilibrat. În ceea ce priveşte celelalte două sportive, să spunem că Andreea Ardelean şi Elida Oşan s-au clasat pe locul 5.

“Obiectivul era să câştigăm cel puţin patru medalii şi am reuşit mai mult. Aveam posibilitatea să aducem şi două cupe la Zalău, pe lângă Diana Tănăsescu, prin Margareta Hidigan”, a declarat Adrian Popuţea.

 

Diana Tănăsescu: “Le mulţumesc maeştrilor pentru susţinere”

În anul 2019, Diana Tănăsescu reuşea să devină campioană naţională, spre satisfacţia antrenorilor Ioan Dragoş şi Adrian Popuţea. După acel succes, tânăra pugilistă a dorit să confirme că titlul naţional a fost cucerit graţie muncii depuse la antrenamente şi că nu a fost nimic la întâmplare.

Astfel, ce ocazie mai bună, decât să strălucească şi la Cupa României. La competiţia de la Buzău a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cucerind medalia de aur. Pugilista a ţinut să le mulţumească antrenorilor pentru această reuşită.

“Pentru această cupă m-am pregătit destul de mult. Pentru mine, câştigarea Cupei României înseamnă un alt titlu de campioană adus în Sălaj. Le mulţumesc maeştrilor pentru susţinerea şi pentru cunoştiinţele pe care mi le-au arătat”, ne-a declarat Diana Tănăsescu.

După câştigarea Campionatului Naţional şi Cupa României, tânăra pugilistă care îl are ca model pe Muhammad Ali îşi propune ca în viitorul apropiat să ajungă la European Schoolgirls Boxing Championship, dar şi la mondiale.

“Anul acesta sper să ajung la European Schoolgirls Boxing Championship, dar şi la Campionatul Naţional. Visul meu este ca peste 5 ani să ajung la mondiale. Modelul meu este Muhammad Ali, deoarece îmi place mult stilul lui de a boxa”, a încheiat Diana Tănăsescu.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in BOX