Connect with us

Ştiri din Sălaj

Fostul primar al Jiboului, Eugen Bălănean, a fost condamnat de Judecătoria Baia Mare


După un proces anevoios şi lung, Eugen Bălănean – fostul edil a oraşului de pe Someş – a fost condamnat pe 6 martie de Judecătoria Baia Mare. Fostul primar al Jiboului a fost judecat într-un dosar penal pentru abuz în serviciu, alături de Creţ Cosmina Elena şi firma SC Cubălceu SRL, având 5 capete de acuzare. Dosarul penal a fost instrumentat de procurorii sălăjeni din anul 2015


Jucătoria Baia-Mare a pronunţat soluţia pe fond la data de 6 martie, după 27 de termene de judecată în ultimii doi ani.  Eugen Bălănean, care a fost acuzat de procurori de comiterea a 5 infracţiuni, a fost achitat pentru două infracţiuni de corupţie, pentru o faptă s-a încetat procesul penal şi a fost condamnat la 1 an şi 10 zile de închisoare cu suspendare pentru comiterea a unei infracţiuni de corupţie şi purtare abuzivă.

Bălănean a fost apărat în acest proces de avocatul Bogdan Ilea, decanul Baroului Sălaj. Eugen Bălănean va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Jibou sau Primăriei Zalău pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

Bălănean mai aşteptă o soluţie şi din partea Judecătoriei Jibou, unde fostul primar al Jiboului este judecat pentru infracţiuni de corupţie. Magistraţii jibounai au amânat pronunţarea pentru data de 11 martie.

Iată soluţia pe scurt:

“(…) Achită pe inculpatul BĂLĂNEAN EUGEN, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, (punctul 2 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din cursul lunii martie 2009). Achită pe inculpatul BĂLĂNEAN EUGEN, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, (punctul 3 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din 12.05.2009). Dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului BĂLĂNEAN EUGEN, pentru comiterea infracţiunii de conflict de interese, (punctul 4 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din cursul lunii iulie 2009).

Condamnă pe inculpatul BĂLĂNEAN EUGEN, pentru comiterea infracţiunilor de:

abuz în serviciu contra intereselor publice, asimilat faptelor de corupţie, (punctul 1 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din 17.03.2009), la pedeapsa de 1 an închisoare; – purtare abuzivă, prevăzută de art. 296, alin. 1 Cod penal (punctul 5 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu, fapta din 24.05.2014), la pedeapsa de 1 lună închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă 10 zile închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din totalul celeilalte pedepse, stabilind pedeapsa rezultantă de executat de 1 an şi 10 zile închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni.

Obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sălaj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93, alin. 2, lit. b Cod penal, impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Sălaj sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Jibou sau Primăriei Zalău pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91, alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligaţiilor impuse. În temeiul art. 404, alin. 4 Cod procedură penală, constată că inculpatul Bălănean Eugen a fost reţinut şi s-a aflat în arest la domiciliu în prezenta cauză în perioada 11.05.2015 – 27.06.2015.”

Magistraţii băimăreni achită pe inculpata CREŢ COSMINA ELENA, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, (punctul 6 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din 17.03.2009).

Instanţa achită şi pe inculpata SC CUBALCEU SRL, reprezentată prin administrator Ghiurco Carmen Gabriela, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, (punctul 7 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din cursul lunii martie 2009). Dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei SC CUBALCEU SRL, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la conflict de interese, (punctul 8 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din cursul lunii iulie 2009).

Constată că persoana vătămată Oraşul Jibou prin primar, nu s-a constituit parte civilă în cauză. Respinge acţiunile civile formulate în cauză de Hideg Viorica Doina, Cătuna Felicia, Cătuna Emilia, Rognean Ioan, Gavra Voichiţa, Făt Aurelia, Mărcuş Cornel. Constată că persoana vătămată Pop Lucian, a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză. Constată că persoanele vătămate Heteş Alin Petru, Hideg Traian, Hideg Voichiţa, Pop Nelu Petrică, Peştean Maria, Pop Doina Mariana, Drăgan Gheorghe, Brîglezan Dorin, nu au formulat pretenţii civile în cauză. Constată că persoanele vătămate Tămăşan Traian, şi Mureşan Aurelia au decedat.

Revocă măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin Ordonanţa din 10 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, dată în dosarul 363/P/2014, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de inculpatul Bălănean Eugen, până la concurenţa valorii de 360.889,2 lei, precum şi asupra terenului intravilan şi extravilan, în suprafaţă de 280009 mp, înscris în CF nr. 50036 Jibou – Cuceu, proprietatea inculpatei SC Cubalceu SRL, inclusiv indisponibilizarea sumelor de bani deţinute de aceasta în conturile bancare până la concurenţa sumei de 360889,2 lei.

Respinge solicitarea de desfiinţare menţiunii din Registrul agricol 2007-2011, vol. I, numărul 050, numărul curent 11, poziţie deschisă pe numele inculpatului Bălănean Eugen, la categoria de folosinţă „P” (păşune) – conform căreia inculpatul este proprietarul terenului în suprafaţă de 28 ha pe parcela cu denumirea „Pe Coaste” Cuceu.

Respinge solicitarea de desfiinţare a contractului de comodat încheiat în data de 11.05.2009 între inculpatul Bălănean Eugen, în calitate de proprietar, şi SC Cubalceu SRL, prin reprezentant Ghiurco Carmen Gabriela, în calitate de comodatar, în baza căruia inculpatul a transmis în folosinţă gratuită terenul în suprafaţă de 28 ha, situat în localitatea Cuceu, zona „Coaste”.

Instanţa obligă inculpatul Bălănean Eugen la plata sumei de 2000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Obligă inculpatul Bălănean Eugen la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, având în vedere soluţia de încetare a procesului penal dispusă faţă de acesta în ceea ce priveşte infracţiunea de conflict de interese.

Obligă inculpata SC Cubalceu SRL la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Bălănean – din celulă, spre libertate

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus pe 11 mai 2015 reţinerea pentru 24 de ore a lui Eugen Bălănean, primarul din Jibou. Bălănean a fost plasat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Apoi, Bălănean a fost ba arestat la domiciliu, ba sub măsura controlului judiciar. Pe 11 mai 2015 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Eugen Bălănean pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, o infracţiune de conflict de interese şi o infracţiune de purtare abuzivă, în total cinci capete de acuzare. Până la data de 11 mai 2016, Bălănean a avut obligaţia de a nu părăsi limitele teritoriale ale României.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj